
Cea de-a treia generație a SUV-ului românesc a stârnit multe subiecte de discuție în mediul online și nu numai. Dacia a dat startul comenzilor pentru modelul Duster 2024, iar unii spun că ar trebui să aibă motoare mai mari, alții că este prea scumpă.
La final de carieră, Dacia Duster din generația a 2-a în echipare de bază avea un preț de pornire de 17.900 de euro. Aceste mașini erau echipate cu motorul de 1,0 litri Eco-G, cu GPL, motor cuplat la cutia manuală cu șase trepte și tracțiune față.
În 2024, noul model Dacia Duster 3 în aceeași configurație pornește de la 18.800 de euro cu TVA inclus. Astfel că avem o diferență de 900 de euro între două versiuni comparabile, anume cele de bază.
Ce dotări oferă Dacia Duster 2024 în versiunea de bază?
Pentru 18.800 de euro, clienții vor primi o Dacia Duster în echiparea numită „Essential”. Astfel, această versiune vine cu jante din tablă de 16 inch, oglinzi și mânere din plastic negru, la fel și ornamentele din bara frontală. Toate versiunile primesc faruri cu lumini de zi LED și fază scurtă LED, în timp ce faza lungă folosește becuri clasice cu halogen.
Interiorul versiunii de bază nu dispune de ecranul multimedia de 10 inch prezent pe versiunile superioare, iar tabloul de bord folosește ceasuri clasice cu un ecran mai mic în mijloc. Sistemul Media Control de pe versiune de bază implică un suport pentru telefon, astfel că ecranul smartphone-ului devine ecranul sistemului de infotainment din mașină și prin acesta va putea fi redată muzica sau folosită navigația.
Printre altele, Dacia Duster în versiunea de bază oferă, contra 18.800 de euro, dotări standard precum: aer condiționat manual, geamuri electrice în față, oglinzi cu reglaje electrice și încălzite, senzori de parcare spate, asistent pentru menținerea benzii, frânare automată în caz de urgență și pilot automat.
