
Pe 7 septembrie 2020, Primăria Brașov a anunțat câștigătorul licitației pentru construirea căminului de cazare pentru elevi de la Școala Profesională Germană Kronstadt, respectiv compania brașoveană S.C. Atlant Buliding SRL. Valoarea achiziției era de 20.152.714,02 lei fără TVA, fonduri asigurate de la bugetul local, iar o lună mai târziu demarau și lucrările (detalii aici), în ultimele zile de mandat ale lui George Scripcaru.
Căminul este cea de a patra investiție majoră pe care Primăria o implementează la prima școală în sistem dual din România împreună cu companiile membre ale DWK Fit for Future pentru SPGK, după amenajarea clădirii școlii, în locul fostului Liceul Rulmentul, a atelierelor și a sălii de sport.
Acum doi ani, primarul Allen Coliban avansa ca termen pentru finalizarea lucrărilor toamna lui 2022, astfel ca elevii să poată beneficia de această facilitate din cel de-al doilea semestru al anului școlar 2022 – 2023 (detalii aici).
Proiectul a avansat însă în ritm de melc și, deși clădirea este ridicată de aproape doi ani, nici până astăzi nu a fost predată „la cheie”. După cum au declarat pentru BizBrașov reprezentanții Primăriei Brașov, întârzierile se datorează „optimizărilor” de proiect, însă lucrurile sunt pe drumul cel bun și clădirea va fi recepționată în perioada următoare. „În perioada imediat următoare, se va face recepția, iar partenerul nostru (companiile membre al DWK – n.r.) se va ocupa în paralel de partea de dotări, care sperăm că va fi finalizată în cel mai scurt timp. Cu siguranță, va fi pus la dispoziția elevilor începând din această toamnă. În ceea ce privește întârzierea finalizării, în perioada derulării lucrărilor s-a modificat legislația în domeniul sănătății publice și al securității la incendiu, astfel că au fost necesare modificări de proiect în ceea ce privește parterul clădirii, dar s-au mai efectuat și alte optimizări ale proiectului, astfel încât internatul să răspundă cât mai bine nevoilor elevilor”, ne-a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov. Potrivit unor surse, proiectul ar mai fi bătut pasul pe loc o bună bucată de vreme și după ce s-a constatat că o conductă de canalizare trece prin perimetrul unde se făceau săpăturile, nefiind menționată în nici o schiță oficială, iar relocarea acesteia a durat o vreme, până „s-a dat la pace” cu privire la cine ar trebui să facă lucrarea și să suporte costurile.
Căminul are 10 niveluri (parter + 9 etaje), 80 de camere și va asigura cazarea pentru 306 elevi.
Date tehnice din proiect
Funcțiunile spațiilor propuse sunt:
– PARTER – funcțiuni complementare funcțiunii principale de cazare: sală așteptare, sală studiu, oficiu catering, linie autoservire, sală de mese, grupuri sanitare pe sexe, depozit lenjerie pat, cabinet medical, cu izolator, grup sanitar izolator, cameră centrală de incendiu, centrală termică, 2 lifturi.
– ETAJELE 1-9 – conțin 80 camere (cu grup sanitar propriu), cazare pentru 306 elevi
Directiva 2010/31/UE, care a intrat în vigoare în iulie 2010, prevede că până la 31 decembrie 2020, toate clădirile noi trebuie să aibă un consum de energie aproape egal cu zero.
În acest sens s-a propus implementarea în noua clădire a unor măsuri care contribuie la o eficienţă energetică ridicată:
1. Faţada ventilată placată cu panouri din fibrociment:
– Mai buna izolare termică, atât iarna (20 cm vată minerală bazaltică), cât și vara (stratul de aer ventilat răceşte faţada);
– Rezistenţă mai mare în timp, cu o mentenanţă scăzută;
– Îndeplinește condițiile de siguranţă la incendiu;
– Asigură o estetică deosebită a clădirii, iar aceasta devine reper volumetric al zonei și reper de bună construire, conform standardelor și metodelor actuale;
– Geam tripan (geam termopan cu trei foi de sticlă) și tâmplărie cu grad ridicat de izolare și mai ales etanșare cu anvelopanta clădirii
2. Terase înverzite:
Asigură izolare termică mai bună a spațiilor peste care sunt amplasate (vara pământul udat controlat prin BMS menține temperatura scăzută la interior);
Nu reflectă căldura spre fațadele adiacente;
Aspect plăcut de la nivelul camerelor spre spațiul verde de pe terasă (nu se vede doar o hidroizolație termică);
Recuperează o parte din zona verde pierdută prin amplasarea clădirii noi.
3. Sistem ventilație cu recuperare de căldură:
Consumuri scăzute de energie pentru încălzire;
Calitate crescută a aerului în cameră, fără a pierde căldura, cum se întâmplă la aerisirea simplă, prin deschiderea ferestrelor camerelor. Principiul de funcționare: În momentul în care, în timpul iernii, se deschid ferestrele pentru aerisire se pierde și căldura din camere. Recuperarea de căldură presupune ca aerul viciat cald din camera trece printr-un schimbător de căldură, care încălzește aerul proaspăt rece de afară. Astfel pierderea de căldură este minimă, recuperatorul având un randament de aproximativ 80%).
Ventilarea băilor și camerelor cu aport de aer proaspăt și recuperare de căldură se realizează cu un sistem cu distribuție orizontală, centralizat pentru fiecare etaj.
- Sistem de preparare a apei calde cu panouri solare
Prepararea apei calde menajere se va face cu ajutorul unui sistem alcătuit din:
– 7 panouri solare, 3.03 m.p. captare;
– grup solar cu pompe și schimbător de căldură în plăci;
– 1 boiler de 1000 litri cu două serpentine, alimentat cu agent termic de la panourile solare și cazan.
Acest ansamblu este amplasat în camera centralei termice de la parter. În cadrul sistemului de preparare a apei calde menajere s-a prevăzut și o instalație de recirculare .
5. Utilizarea BMS (building management system)
– Toate instalaţiile din cladire (termice, electrice, ventilatie) se pot supraveghea centralizat şi regla în funcţie de numarul exact de utilizatori.
Control al calităţii aerului proaspăt cu ajutorul BMS (building management system) – comanda centralizată a tuturor echipamentelor
Senzori de inundabilitate în pardoseală, în vederea controlării deversării de apă accidental sau nefolosirii corespunzătoare a obiectelor sanitare.
6. Sistem de iluminat modern cu LED, control prin BMS și senzori
– Instalația de iluminat artificial interior este realizată cu aparate de iluminat echipate cu surse LED, acest sistem de iluminat propune o diminuare semnificativă a consumului de energie electrică comparativ cu sistemele de iluminat clasice;
– Instalația de iluminat artificial interior aferentă camerelor de cazare va fi controlată prin intermediul sistemului BMS, astfel încât în lipsa persoanelor în cameră, iluminatul va fi decuplat de la tensiune asigurându-se o economie suplimentară de energie electrică;
– Instalația de iluminat aferentă coridoarelor va fi controlată prin intermediul unor senzori de mișcare / prezență, astfel încât în lipsa persoanelor din aceste spații, iluminatul va fi decuplat de la tensiune asigurându-se o economie suplimentară de energie electrică;
– Se va realiza un iluminat artificial exterior pentru punerea în valoare a fațadei construcției cu profile de aluminiu cu bandă LED.
– La realizarea instalației de iluminat artificial interior se va ține cont de respectarea parametrilor cantitativi și calitativi pentru asigurarea unui mediu luminos confortabil în funcție de destinația fiecărui spațiu.
7. Sistem de control acces și videointerfonie
– Pentru un plus de securitate și pentru restricționarea accesului persoanelor neautorizate în clădire / în camerele de cazare / pe nivelurile de clădire, a fost prevăzut un sistem modern de control acces centralizat;
– Pentru a facilita accesul vizitatorilor în interiorul obiectivului, pentru a realiza controlul și trierea persoanelor cunoscute sau străine a fost prevăzut un sistem de videointerfonie.
8. Sistem de supraveghere vido cu circuit închis
– Pentru un plus de securitate, complementar sistemelor de detecție și semnalizare efracții si respectiv sistemelor de control acces, se va prevedea un sistem modern de supraveghere video cu circuit închis – acesta asigură preluarea de imagini din zonele perimetrale ale obiectivului, zonele de acces în obiectiv și căile de circulație, respectiv din zonele cu importanță însemnată din cadrul acestuia.
9. Sistem de sonorizare și conferințe audio
– Pentru sala de așteptare și respectiv pentru sala de studiu, se propune implementarea unui sistem de sonorizare și conferințe audio – acesta permite susținerea diverselor evenimente festive / conferințe de studiu în condiții optime;
– De asemenea, pentru organizarea diverselor evenimente festive se propune un sistem de muzică ambientală în sala de mese, dotat cu sursă de semnal audio cu tunner FM și USB/SD card.
10. Sistem de distribuție semnal internet wireless
– Majoritatea dispozitivelor electronice moderne sunt prevăzute cu receivere WI-FI, se propune realizarea unei instalații WI-FI pentru distribuția semnalului WI-FI în clădire.
11. Drum de acces secundar
– Având în vedere ca accesul în incinta complexului şcolar se face în partea opusă a parcelei de teren iar accesul spre clădirea căminului a maşinilor de aprovizionare cu mâncare, lenjerie, salvare, pompieri etc., s-ar fi făcut prin traversarea terenului de sport, a fost necesară crearea unui nou drum de acces în partea de SUD a parcelei. Astfel toate funcţiunile conexe necesare bunei activităţi a căminului de elevi vor fi deservite de acest nou drum cu o lungime de 57 m şi o lăţime de 6 m.

