
Compania Apa Brașov a anunțat demararea lucrărilor de reabilitare a rețelei de apă potabilă în zona Dârste, ce se derulează în cadrul Contractului „Extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în cartierul Stupini, extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă în zona centrală și extindere conducta de aducțiune SP Rulmentul – SP Zizin, etapa I”.
Pentru ca lucrările să se desfășoare în bune condiții, este nevoie ca traficul să fie restricționat pe strada Gării Dârste, între numerele 9 și 19B, și redirecționat pe Calea București. Perioada de timp estimată este 24 – 31 mai 2024, în intervalul orar 08:00 – 17:00, potrivit datelor Companiei Apa Brașov.
Investițiile în cadrul acestui contract se derulează cu o finanțare europeană obținută de către operatorul de apă și canal al Brașovului.

