
MEMORIAL Hospitals Group, unul dintre cele mai mari grupuri medicale din Turcia, a inaugurat ieri, 30 mai 2024, reprezentanța MEMORIAL din Brașov. Aceasta se află pe strada Zaharia Stancu 8F, lângă Coressi Shopping Resort, iar cei interesați se pot prezenta personal la sediul reprezentanței, de luni până vineri, în intervalul 09:00-17:00 sau pot contacta personalul reprezentanței la telefon +4 0726 310 928 sau email brasov@memorial.com.tr.
Noua reprezentanță din Brașov vine în ajutorul pacienților cu asistență completă de la primul contact cu spitalul și consultații online, până la traducerea și trimiterea dosarului medical, estimarea costurilor de diagnosticare și tratament, consiliere în ceea ce privește spitalizarea și alegerea medicului potrivit, menținerea legăturii cu medicii, asigurarea serviciilor de traducere în spital și externare.
„Scopul este să fim aproape de pacienții noștri și să le oferim toate informațiile necesare pentru îngrijiri medicale de calitate. Punem accentul atât pe tratare, dar mai ales pe prevenție și încercăm să venim în întâmpinarea pacienților din România cu servicii complete, de la traducerea rapoartelor medicale, coordonare transport și cazare, până la recomandări și menținerea legăturii după externare. După cum știți, grupul MEMORIAL este prezent cu un spital și în București, acesta fiind motivul pentru care avem potențial de a înțelege mai bine piața din România, având deja un număr mare de pacienți români.” a declarat Gheorghe Filip Vișinescu, reprezentantul oficial al MEMORIAL Brașov.
,,Grupul de spitale MEMORIAL are 11 spitale în Turcia și un spital în România. În fiecare an, 3 milioane de pacienți sunt tratați în aceste spitale. Pe an, probabil sunt peste 200.000 de operații făcute și putem servi la pacienți din peste 160 de țări. Iar acești pacienți sunt cu probleme delicate – oncologie, neurochirurgie, transplant organe. Aceste tratamente sunt aplicate actualizat, personal pentru fiecare pacient în parte. Grupul de spitale MEMORIAL este un punct de referință relevant în lume, iar reprezentanța din Brașov este importantă pentru a putea comunica cu ușurință cu pacienții noștri”, a declarat Hacim Çarıklı, International Regional Director – MEMORIAL Hospitals.
În anul 2023, peste 2300 pacienți români s-au tratat la Spitalele MEMORIAL din Turcia, în creștere față de anul anterior, pacienții români reprezentând al treilea cel mai mare număr din totalul pacienților internaționali ai grupului de spitale. Serviciile medicale accesate cu precădere de români au fost cele de oncologie, chirurgie generală, transplant organe, ortopedie, FIV, precum si consultații de tip second opinion.


Despre MEMORIAL Hospital Group
Grupul MEMORIAL Healthcare s-a constituit în baza misiunii de a deveni un brand medical de
referință la nivel internațional, recunoscut pentru încrederea pacienților care ne trec pragul și a
personalului angajat, dobândită de-a lungul timpului ca urmare a efortului nostru de a satisface
așteptările pe care aceștia le au în relație cu spitalele Grupului.
Cu un istoric de peste douăzeci de ani pe piața medicală din Turcia, brandul medical
MEMORIAL a întâmpinat primul pacient în luna februarie a anului 2000, poziționându-se de-a
lungul acestor ani ca leader în piața serviciilor medicale private.
Performanța medicală și premierele realizate în cadrul spitalelor ce fac parte din Grupul
MEMORIAL Healthcare au urmat calea pionieratului, desfășurându-se în lumina principiilor de
etică profesională și sub o atentă urmărire a respectării standardelor internaționale de calitate,
valori ce aspiră către o perspectivă de dezvoltare la nivel internațional. (P)

