
Legea antibioticelor, prin care autoritățile au încercat să stopeze consumul acestor medicamente după ureche, își face resimțite primele efecte. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că românii nu le mai cumpără și nu le mai utilizează în cantități atât de mari.
Reglementările introduse în ceea ce priveşte prescrierea şi eliberarea de antibiotice încep să dea rezultate, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
„Începe să scadă consumul de antibiotice”, a precizat acesta.
Oficialul a ținut să reamintească faptul că nu a fost interzis dreptul de a utiliza astfel de medicamente. În continuare, antibioticele se prescriu în cazul unor infecții bacteriene și doar de către medic. S-a dorit însă reducerea infecţiilor cauzate de bacteriile multirezistente. „Începe să dea rezultate foarte bune, începe să scadă consumul de antibiotice. Vreau să facem o precizare, cred că oamenii nu au fost bine informaţi sau au fost dezinformaţi, mai degrabă: nu există o interzicere a dreptului de a utiliza antibiotice, dar antibioticele trebuie utilizate atunci când trebuie, în cantităţile care trebuie, doar la prescripţia medicului. Şi de fapt asta am făcut, aşa se întâmplă absolut în toată lumea civilizată, unde bacteriile multirezistente sunt mult mai puţine decât la noi. Aşteptăm ca, odată cu această măsură, să vedem în decursul anilor următori, nu foarte mulţi, o schimbare a acestei probleme de sănătate publică, infecţiile produse de bacterii multirezistente, care produc, din păcate, foarte multe victime”, a declarat ministrul Rafila citat de Adevărul.
Cum putem cumpăra antibiotice fără rețetă
În contextul în care țara noastră ocupă locul 1 în Europa la consumul de antibiotice pentru că românii le iau, de multe ori, ca pe bomboane, Ministerul Sănătății a venit cu o lege prin care a încercat să stopeze fenomenul. Concret, în luna ianuarie a acestui an, autoritățile au emis un ordin care prevede următoarele: medicamentele din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic prescrise de către medici pe reţete, altele decât prescripţiile gratuite şi compensate, vor fi eliberate la farmacie numai în baza unei prescripţii medicale. Prescripțiile se vor reţine în farmacie. Mai mult, ordinul prevede că la nevoie, în caz de urgență, antibioticele se vor putea elibera fracţionat și doar în cadrul aceleiaşi farmacii, fără a depăşi cantitatea totală prescrisă. Ca să primească antibiotice fără rețetă, pacientul va trebui să îndeplinească mai multe condiții. În primul rând, trebuie să aibă o urgență reală. Exemplu: are un abces dentar și nu se poate prezenta imediat la medic. Apoi, aceste antibiotice se dau doar pentru trei zile de tratament. După aceste trei zile, pacientul trebuie să meargă la un specialist. Trebuie știut și faptul că farmacistul are la dispoziție o listă cu doar anumite antibiotice. Prin urmare, nu poate prescrie orice. Nu în ultimul rând, pacientul va trebui să completeze o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că nu a mai cumpărat și din alte farmacii.

