
Primaria Feldioara organizează cea de-a XII-a ediţie a Festivalului „Sărbătoarea Rusaliilor”.
Duminică, 23 iunie, tradiţia merge mai departe, întreaga suflare a comunităţii fiind invitată să participe la „Bătutul armizinilor”.
Programul zilei cuprinde paradă, horă, muzică de fanfară, expoziṭii ṣi ateliere de ferecat ṭăruṣi ṣi „legat generaṭii”, în parteneriat cu Liceul „Petru Rareṣ” Feldioara, precum ṣi un spectacol folcloric care pune în valoare tinerele talente locale ṣi invitaṭii speciali.
Festivalul „Sărbătoarea Rusaliilor” a fost iniţiat în anul 2011 alături de alte evenimente care pun în valoare tradiţiile şi istoria locului prin accesarea de fonduri europene. Ulterior, a fost continuat prin finanţare de la bugetul local, cu scopul încurajării comunităţii pentru menţinerea unei frumoase tradiţii care are loc de Rusalii – „Bătutul armizinilor” (armizini – mesteceni tineri, n.r.).
