
Ieri, în cadrul unei acţiuni desfăşurată pe linie silvică, poliţiştii săceleni au identificat în fondul forestier național, respectiv în zona Valea Doftanei din mun. Săcele, un număr de 9 atelaje hipo, care transportau material lemnos – fag, faţă de care, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoanele nu dețin aviz de însoțire a matrialului lemnos, care să ateste proveniența legală a acestuia. Măsuratorile efectuate împreună cu angajați din cadrul Regiei Publice Locale a Pădurilor Săcele au stabilit că volumul total de material lemnos, aflat în căruţele identificate este de aproximativ 3,530 mc., acesta fiind lăsat în custodie reprezentanților silvici.
Față de cele constatate, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a persoanelor identificate, în conformitate cu legislația silvică, dispunându-se, totodată, confiscarea cantității de material lemnos identificată.

