
Nicolae Florin Dogar, brașoveanul de 33 de ani care a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a amenințat-o „cu acte de violență extremă” pe șefa unui birou electoral, a avut probleme cu legea încă din tinerețe.
Potrivit datelor obținute de Fanatik, Dogar reușise să obțină reabilitarea judecătorească chiar în acest an. Pe 26 martie 2024, Tribunalul Brașov a admis cererea petentului și i-a șters lui Dogar din cazier două condamnări, care au dus la o pedeapsă cumulată de 2 ani și 9 luni de închisoare.
Prima infracțiune pentru care a fost condamnat candidatul la Primăria Brașov s-a petrecut pe când Dogar avea doar 22 de ani.
Potrivit datelor obținute de Fanatik, pe 20 decembrie 2012, în jurul orei 04:00, Nicolae Florin Dogar se afla la volanul unui autoturism Audi, când a fost oprit de un echipaj al poliției pe Calea Făgărașului din Brașov.
Dogar a fost testat cu aparatul etilotest, de unde a rezultat o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. Din probele de sânge a rezultat o îmbibație de 1,30 g/l alcool pur în sânge.
Prima condamnare: un an și trei luni cu suspendare
În fața judecătorilor, Dogar ”a recunoscut și a regretat profund săvârșirea faptei”, și a declarat că provine dintr-o familie bună, care i-a oferit educație ”la un înalt nivel”. Drept dovadă, el a prezentat instanței diploma de absolvire a Facultății de Drept din cadrul Universității Transilvania, cu media 8,67.
Cum a ajuns Dogar să mituiască un polițist
Povestea s-a repetat, doar că de data aceasta, cel care se afla sub influența alcoolului era amicul său. Acesta era, de asemenea, în perioada de încercare, după o condamnare anterioară dată pentru că a provocat un accident soldat cu victime.
În jurul orelor 02:50, o echipă a poliției a observat în parcarea Complexului Sergiana un autoturism cu farurile aprinse, iar după ce s-a apropiat, aceasta a demarat în trombă.
După efectuarea unor verificări, echipajul de poliție a identificat autoturismul în zona unui restaurant, și i-a găsit pe cei doi tineri la o masă, când tocmai își comandaseră o pizza și o bere.
Polițiștii l-au testat pe șofer și au descoperit că acesta consumase băuturi alcoolice, iar permisul era suspendat. Disperat că va ajunge la închisoare, amicul lui Dogar i-a spus polițistului că ”îl duce la tatăl său și că oricât, orice se rezolvă, numai să nu se ajungă la judecată, că nu-l mai scapă nimeni”.
Prins în flagrant când făcea actele la mașină
În acel moment a intervenit Nicolae Florin Dogar, care i-a spus polițistului că-i oferă drept mită autoturismul BMW X1, înmatriculat pe numele său, dacă îi dă actele și uită de eveniment.
Agentul i-a spus viitorului candidat să aștepte lângă mașină, timp în care l-a sunat pe un ofițer DGA, căruia i-a relatat cele întâmplate. Acesta i-a răspuns că trebuie să se pregătească pentru un flagrant.
La întoarcere, i-a spus lui Dogar că este de acord cu mita și i-a dat întâlnire peste câteva ore pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare disimulat. Doar că în momentul în care a început să completeze documentul, în încăperea respectivă au intrat mascații și l-au arestat atât pe el cât și pe șoferul mașinii.
Dosarul a fost instrumentat de procurorii DNA, care i-a trimis în judecată pe amândoi pentru dare de mită. În 2016, Curtea de Apel Brașov l-a condamnat pe Dogar la 2 ani și 9 luni de închisoare, cu interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice timp de 3 ani. Amicul său a primit 2 ani și 6 luni.
Judecătorii spuneau din 2015 că Dogar „prezintă un risc potențial”
În motivare, judecătorii au scris că Nicolae Florin Dogar prezintă un potențial risc social.
”Inculpatul Dogar Nicolae Florin este în vârstă de 25 ani, provine dintr-o familie organizată, care îl susține financiar, a absolvit facultatea de drept și cursurile de master în drept, a avut o poziție sa sinceră și de regret în fața instanței, solicitând judecarea sa pe calea procedurii simplificate.
Potrivit referatului de evaluare, acesta prezintă un risc potențial mediu de săvârșire de infracțiuni similare, care se poate diminua semnificativ în condițiile realizării unui control eficient al consumului de alcool, conștientizarea reală a dezavantajelor comportamentului infracțional pe termen lung și creșterea rezistenței la frustrare, esențială în situații de risc infracțional”, se arată în motivarea consultată de FANATIK.
Nicolae Florin Dogar, în campanie electorală: „Am un proiect sănătos pentru justiție”
În mai 2024, la doar două luni după ce a fost reabilitat, Nicolae Florin Dogar s-a înscris în cursa electorală pentru Primăria Brașov. El s-a prezentat electoratului ca „jurist de profesie”, care în prezent desfășoară activități în domeniul ospitalității și al serviciilor de parcare.
„Am hotărât să candidez pentru funcția de primar al municipiului Brașov, pentru a pune în opera, la cel mai înalt nivel, potențialul orașului.
Am un proiect sănătos pentru educație (stabilimente, programe), sănătate (partea medicală, latura sportivă), infrastructură (rutieră și feroviară), turism (o nouă viziune pentru centrul istoric, un nou început la Poiana Brașov) și justiție”, spunea Dogar pe pagina lui personală.
A obținut 1.761 de voturi, deși era în închisoare
Duminică, 9 iunie, chiar în ziua alegerilor, Dogar a fost reținut de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, după ce, cu o zi înainte, i-a transmis un e-mail plin de amenințări președintei Biroului Electoral 8, Nicoleta Constantinescu. El și-a motivat gestul prin faptul că femeia nu i-a transmis un răspuns care să-l mulțumească, la o petiție pe care i-o adresase cu două zile înainte.
În aceeași zi, Nicolae Florin Dogar a fost prezentat în instanță, unde a primit un mandat de arestare pentru 30 de zile. Măsura a fost contestată de inculpat.
Chiar dacă a ajuns în spatele gratiilor, Nicolae Florin Dogar a rămas în cursa electorală și a fost votat de 1.761 de brașoveni, ceea ce reprezintă 1,61% din totalul voturilor.
