
În ciuda sancțiunilor usturătoare, cazurile de șoferi băuți sau sub influența substanțelor interzise la volan continuă să apară, mulți fiind prinși în cadrul controalelor de noapte. Astfel, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Brașov efectuează cercetări în cazul a două persoane identificate în trafic care se aflau sub influența alcoolului și a substanțelor interzise.
Ieri noapte, în jurul orei 3:00, pe strada Lânii din municipiul Brașov, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit, pentru control, un autoturism, după ce au observat că persoana de la volan manifesta un comportament nefiresc. Astfel, în urma controlului efectuat, după identificarea conducătorului auto, un bărbat de 48 de ani, polițiștii l-au testat pentru determinarea consumuli de alcool, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceeași noapte, cu doar jumătate de oră înainte, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit pentru control un autoturism, care se deplasa pe strada Stadionului. După ce au efectuat controlul cu privire la legalitatea documentelor, pentru că au observat indicii specifice, polițiștii l-au testat pe bărbatul de la volan, de 45 de ani, din punct de vedere al consumului de substanțe interzise. Rezultatul a indicat prezența în organism a unei substanțe psihoactive.
Deoarece rezultatele testărilor nu reprezintă probe în cadrul dosarelor penale, persoanele identificate au fost conduse la o unitate medicală autorizată, unde le-au fost recoltate mostre biologice, a căror analiză va stabili cu certitudine atât valoarea alcoolemiei, cât și prezența în organism a substanțelor psihoactive.
„În baza celor constatate, polițiștii au întocmit două dosare penale, ambele sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe», în care cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.
