
Sursa foto: Facebook @ Poliția Brașov
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Brașov au găsit ieri un câine care se pierduse de mai bine de un an.
Poliția Brașov a scris pe pagina oficială de Facebook cum acestora le-a fost semnalat un caz destul de des întâlnit, și anume un câine vizibil neîngrijit observat pe stradă. Polițiștii l-au găsit și au aflat de la localnici că animalul apăruse în zonă de câteva zile, iar acum era hrănit de către aceștia. Imediat i-a fost verificată starea de sănătate, dar și dacă se află înscris în Registrul de Evidență a câinilor cu stăpân.
Datele obținute, extrase din cipul identificat pe cățel, i-au făcut pe polițiști să constate că animalul fusese declarat pierdut de mai bine de un an, iar de aici au găsit și proprietarul, care, după foarte multe anunțuri și afișe lipite, nu credea că îl va mai revedea.
Acesta este un caz cu un final fericit, datorită faptului că stăpânul a avut înțelepciunea de a-și înregistra corespunzător câinele. „V-am spus toate acestea pentru a vă sublinia încă o dată importanța microcipării și înregistrării câinilor de către proprietar. Un cip este actul de identitate al unui necuvântător”, a transmis Poliția Brașov.

