
Pinguinii Humboldt, leii de mare şi focile sunt așteptate de mai mulți ani la Zoo Brașov, însă construirea adăposturilor pentru acestea a fost o „probă de foc” pentru administrația parcului. În prezent, mai sunt în derulare câteva proceduri birocratice înainte de recepția finală a lucrărilor.
Demarat încă din 2019, proiectul de amenajare a unor noi adăposturi speciale la Zoo Brașov care să găzduiască pinguini și lei de mare, au fost definitivate, iar de la începutul anului s-a lucrat la retușuri în vederea certificării spațiilor de către Asociația Europeană a Grădinilor Zoologice și Acvariilor. După cum ne-a declarat directorul Zoo, Alin Pînzaru, în prezent este în curs de derulare procedura de reautorizare a lucrărilor în conformitate cu modificările efectuate față de proiectul inițial, documentația fiind depusă la Primăria Brașov. „Odată reautorizat proiectul, vom putea face recepția finală a lucrărilor. Am făcut o pre-recepție, am apelat și la ajutorul unor specialiști de la grădini zoo din străinătate, deoarece este primul proiect de acest gen din țară, nu s-au mai făcut astfel de lucrări și trebuia să vedem dacă execuția a fost conformă și respectă toate cerințele pentru bunăstarea animalelor. Au apărut și unele lucruri neprevăzut, deoarece a fost vorba de un proiect complex. Sperăm să avem documentațiile finalizate cât mai repede și să începem procedura pentru a aduce exemplarele la Brașov”, a explicat Alin Pînzaru.
Zoo Brașov va fi practic prima din țară care va avea pinguini și lei de de mare. Noile adăposturi au fost amenajate în zona centrala a parcului zoo, lângă țarcurile tigrilor, unde, acum era un mic lac. Adăposturile pentru pinguini și foci sau lei de mare sunt amenajate în incinte distincte, complet separate între ele, fiecare având bazin propriu cu apă salină, recirculată, tratată și menținută la parametrii optimi speciei. Apa va fi permanent recirculată și tratată și se va asigura menținerea temperaturii optime atât vara, cât și în perioadele reci. Soluția tehnică pentru răcirea apei în timpul verii și încălzirea ei iarna va fi utilizarea de pompe de căldura apă-sol.
Intenția este ca la Brașov să fie aduse 10 perechi de pinguini, 4 lei de mare și două foci. Pentru foci şi leii de mare, conducerea Zoo Brașov a discutat deja de mai mult timp cu grădini zoologice, din Olanda, Franţa, Germania. De altfel, Zoo a contractat prin leasing de personal, angajații ce ar fi necesari să se ocupe de exploatarea instalațiilor acestor spații speciale.
Pe de altă parte, și fără aceste vedete specifice zonei antarctice, Zoo Brașov, alături de planetariu și autobuzul safari reprezintă puncte de atracție pentru brașoveni și turiști de toate vârstele.

