
Suntem în plin sezon al vacanţelor, iar cele mai importante atracţii turistice de la munte sunt la mare căutare. Drept urmare, cozile ajung să facă parte din peisajul cotidian. Cei mai mulţi dintre turişti găsesc însă o cale să-şi împartă atent timpul şi banii pentru o experienţă memorabilă la munte.
Staţiunea Poiana Braşov este cel mai glomerat loc la sfârşit de săptămână. Ora de parcare costă 3 lei, însă duminica parcarea e gratis pentru oricine doreşte să viziteze această staţiune.
În cazul instalaţiilor de transport pe cablu, cu care puteți urca spre Masivul Postăvarul de unde să admirați peisaje de vis, costul este 50 de lei pentru adulți și 30 de lei pentru copii o călătorie tur-retur. Timpul de aşteptare este zero, pentru că nu e deloc aglomerat.
Dacă vreți să urcați pe Tâmpa, lucrurile stau diferit. Telecabina Tâmpa este unul din punctele turistice aglomerate din zona Braşovului. Timpul de aşteptare este acum între 20 şi 30 minute, iar cursa până în zona superioară a muntelui durează mai puţin de 2 minute jumătate. În Poiana Brașov, sunt însă și alte modalităţi de distracţie, dar destul de scumpe. 500 de lei – un zbor cu parapanta din Postăvarul sau 200 de lei pentru patru ore de cutreierat poteci de munte cu bicicleta electrică. După atâta adrenalină, e vremea mesei: între 100 şi 200 de lei costă prânzul la un restaurant cu tradiţie, potrivit ObservatorNews.
Tragem linie şi adunăm: după o zi întreagă de distracţie şi relaxare, în Poiana Braşov, bugetul de vacanţă poate trece de o mie de lei, pentru o persoană. Amintirile sunt, însă, de nepreţuit.
În schimb, dacă părăsiți Brașovul și mergeți spre Valea Prahovei, prețurile sunt mai piperate. O urcare şi o coborâre între Buşteni şi Babele costă 200 de lei pentru adulţi şi 85 de lei pentru copii, iar timpul de aşteptare trece deseori de o oră.
