
Federația Română de Automobilism vrea să deruleze o nouă etapă de raliu pe drumul ce leagă Brașovul de Poiana Brașov. Trofeul Național Master este programat să se deruleze în perioada 11 – 13 octombrie, iar în vederea organizării competiției pe această șosea, pentru început, a fost solicitat avizul Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Brașov.
Derularea unor astfel de evenimente pe Drumul Poienii a stârnit nemulțumiri și petiții ale locatarilor din zona Șirul Livezii, care s-au declarat deranjați de zgomot, dar și de faptul că sunt obligați să circule de la/spre casă cu program. Tocmai de aceea, era luat în calcul de către Primărie ca zona de start să fie mutată din Livada Poștei, astfel încât locuitorii să nu mai aibă neplăceri, deși în alte mari orașe din lume se țin astfel de competiții și în interiorul zonelor locuite. Organizatorii de astfel de evenimente au subliniat faptul că, la Brașov, competițiile auto în acest format au o istorie de 100 de ani, fiind unul din cele mai vechi leagăne de motorsport din România și din Europa.
Comisia de Circulație și-a dat avizul pentru eveniment, cu linie de start în Livada Poștei, dar organizatorii vor mai trebui să obțină și alte avize importante ale unor instituții. Astfel, etapa de viteză în coastă va trebui să obțină aviz, dar și asistență de la Poliția Rutieră și de la Poliția Locală pe timpul derulării. În plus, organizatorul va trebui să întocmească și un plan de securitate cu zonele de siguranţǎ pentru spectatori.
Această etapă este ultima a „trofeului” din acest an.

3 comentarii
Ce argument! Traditie de 100 ani in acest format. Hai sa fim seriosi. Drumul actual a fost inaugurat in decembrie 1964. Citi locuitori erau acum 100 de ani pe zona Warthe? In plus automobilul era o curiozitate. Domnii din primarie trebuie sa stie ca astfel de activitati DERANJEAZA in zonele populate. Poate cei care au in subconstient si viseaza un raliu precum cel de la Monte Carlo ,sa puna mana pe o carte si sa se mai informeze .
Minciuni de la un cap la altul. Prima ediție a Raliului zăpezii a fost în 1973. Unde sunt cei 100 de ani!!?? Citiți aici că să vedeți despre ce este vorba: https://www.acr.ro/palmares-mincinos-la-fras-raliul-brasovului.html. Sunt doar niste șmecheri care își bat joc de toți cei care stau pe traseul și străzile adiacente raliului cu sprijinul primăriei, care nu pot pleca sau veni către domicilii decât când doresc ei. Le este frică că dacă mută startul raliului la parcările de la Belvedere nu mai vine nimeni să îi vadă…
Bine că le repară moca mașinile celor din comisia de circulație Gelu Dumitru la TESS, care e principalul sponsor…