
Săptămâna aceasta este una destul de aglomerată pentru Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav, în comparație cu ce se întâmpla până pe 28 iunie, când compania românească Fly Lili a început, poticnit, activitatea la AIBG.
Vor fi 16 zboruri Fly Lili spre 6 destinații, 10 zboruri Wizz spre 3 destinații și 7 chartere spre Turcia și Creta.
Este posibil ca din septembrie, cele 3 zboruri Fly Lili spre Thessaloniki să fie suspendate, având în vedere că inițial s-a discutat că această destinație ar fi pregătită doar pentru sezonul estival, pentru turiștii din zona Brașov care doresc să ajungă în Grecia pentru concedii altfel decât cu autoturismul personal sau autocarul.
De asemenea, încă nu s-a decis momentul în care vor începe zborurile de la Brașov la Istanbul, o altă destinație anunțată de cei de la Fly Lili.
Este clar că inaugurarea rutelor din Brașov spre Bologna și Milano, anunțate de cei de la Fly Lili, va fi întârziată. Cele 2 destinații ar fi fost operate cu avionul care urmează să staționeze la aeroportul din Sibiu (erau zboruri cuplate, Sibiu-Brașov-Bologna, spre exemplu). Din cauză că avionul destinat Sibiului este, așa cum a fost și cel destinat Brașovului, reținut la Craiova pentru verificări necesare obținerii certificatului de operator aerian, toate zborurile Fly Lili de la aeroportul Sibiu sunt amânate până, cel mai devreme pe 14 octombrie.
