
Traficul rutier și pietonal a fost închis în această dimineață pe strada Nicolae Titulescu din Brașov.
Potrivit martorilor ar fi vorba de un bagaj suspect găsit pe stradă, chiar în apropiere de sediul Inspectoratului de Poliție Județean, astfel că în zonă au fost mobilizați geniști, dar și mai multe echipaje ale Poliției și Jandarmeriei.
S-a dovedit însă a fi doar o alarmă falsă, fiind vorba doar de un troler abandonat la întâmplare. „În jurul orei 10.15, polițiștii din cadrul I.P.J. Brașov au fost sesizaţi cu privire la existenţa unui troler, ce s-ar afla pe trotuarul din fața unei unități, situată pe str. Nicolae Titulescu, din municipiul Brașov. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Brasov, care au luat primele măsuri pentru asigurarea unui perimetru de siguranţă. În scurt timp, specialişti pirotehnişti, din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Brasov, au acționat în vederea efectuarii intervenţiei specifice pentru acest tip de sesizare, iar după verificarile efectuate asupra bagajului nu au fost descoperite obiecte periculoase și ristricțiile create inițial au fost ridicate”, au precizat oficialii IPJ Brașov.
