
Pasionaţii de muzică şi istorie sunt aşteptaţi în perioada 23 – 25 august la festivalul „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”, eveniment ajuns la cea de-a XII-a ediţie.
În centrul comunei, în curtea cetăţii şi în curtea Bisericii Evanghelice, vor fi trei zile de sărbătoare cu nenumărate momente special pregătite pentru vizitatori. Printre altele, va fi paradă a cavalerilor, numeroase ateliere, o şezătoare, spectacole de teatru şi animaţie medievală, expoziţii, dar şi concerte, pe lista invitaţilor speciali fiind braşoveanul Horia Brenciu şi trupa Compact.
Ca urmare a acestui eveniment, traseul liniei RAT Brașov care deservește zona va fi schimbat:
„De astăzi, 23.08.2024 și pînă luni, 26 august, inclusiv, circulația pe linia metropolitană 320 (Brașov – Feldioara – Rotbav) va fi deviată pe sensul de dus către capătul de linie Rotbav, în centrul comunei Feldioara. Pentru a permite organizarea și desfășurarea Festivalului „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara” în perioada amintită nu va fi deservită stația ”Cetate”, au anunțat reprezentanții RAT Brașov
Deschiderea oficială a festivalului va fi vineri, 23 august, la ora 17.00, la scena din centrul comunei.
Cetatea Feldioara – Marienburg a fost construită în secolul XIII, fiind cea mai importantă fortificaţie ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania. Denumirea în maghiară a localităţii este „Fold-Var”, cu semnificaţia de „cetate de pământ”, iar în germană Marienburg cu înţelesul de „Cetatea Mariei”. Fecioara Maria era patroana Ordinului cavalerilor teutoni.
