De unde vine expresia „a spune brașoave”? Ce legătură are cu Brașovul?
Conform dicționarelor, cuvântul „brașoavă” – „brașoave”, la plural – înseamnă o minciună, o palavră. De asemenea, printre sinonime regăsim cuvinte precum invenţie, născoceală, plăsmuire, poveste, balivernă sau scorneală.
Cu alte cuvinte, „a spune braşoave” înseamnă pur şi simplu „a minţi” sau „a spune minciuni”.
Scriitorul și traducătorul Radu Paraschivescu a explicat că, la început, „brașoave” desemna mai mult o exagerare a adevărului, o lăudare excesivă a calităților unui anumit lucru. „Sensul de astăzi al expresiei s-a îndepărtat totuşi destul de mult de sensul iniţial. Dacă astăzi braşoava este o afirmaţie opusă adevărului, adică un neadevăr sau o minciună, la început ea a însemnat o exagerare a adevărului, o lăudare excesivă a unui anumit lucru, o prezentare a lui în culori mai frumoase decât s-ar fi cuvenit”, a detaliat scriitorul, în fosta sa emisiune, „Pastila de limbă”, scrie digi24.ro.
În privința legăturii cu Brașovul, trebuie să ne întoarcem în istorie cu câteva sute de ani. Și la importanța comercială a orașului în perioada medievală, când denumirea lui germană era Kronstadt, „oraşul coroanei”.
De fapt, încă din anul 1254, Brașovul/Kronstadt a primit așa-numitul „drept de târg”. Acesta îi permitea să organizeze două târguri pe an, la care se puteau aduna chiar și 300.000 de oameni. Meseriașii, meșteșugarii se organizează în bresle (sau ghilde), astfel că, Braşovul anului 1798, de exemplu, existau 43 de bresle din care făceau parte 1227 de meşteri blănari, cizmari, curelari, fierari, aurari, tăbăcari, olari, pălărieri, franzelari, lăcătuşi, ţesători, mai spune Radu Paraschivescu.
Fiind deja un centru de anvergură al comerțului, orașul devenea un adevărat furnicar de oameni în zilele de târg. Bijutierii brașoveni „înfloreau” cel mai mult calitățile produselor lor. Și încă de atunci funcționa, chiar dacă nu era denumit așa, sloganul „reclama e sufletul comerțului”, fiecare negustor încercând să-și vândă produsele „înforindu-le” calitățile peste măsură.
„Atunci pieţele se umpleau de glasurile negustorilor din oraş, dar şi de ale celor veniţi din alte locuri, care îşi strigau mărfurile cu voce tare şi aveau grijă să le prezinte drept cele mai bune lucruri din câte se află. Această tehnică de lăudare zgomotoasă şi repetată a mărfurilor scoase pe tarabă atrăgea mulţi clienţi curioşi şi chiar dornici să cumpere. Unii se lăsau convinşi mai uşor, alţii mai greu. Cert este însă că, până la urmă, munca de convingere pe care o desfăşurau negustorii avea succes. Marfa era vândută mai rapid decât cea a negustorilor mai discreţi sau mai puţin vocali, iar cine vindea repede nu numai că se îmbogăţea pe măsură, ci îşi şi asigura un prestigiu de bun producător. Cu vremea, a ajuns să se spună despre negustorii care, cu o expresie contemporană, îşi făceau o reclamă agresivă că „spun braşoave” sau „înfloresc realitatea”, asta însemnând că îşi lăudau mărfurile mai mult decât era cazul”, a mai arătat Radu Paraschivscu, potrivit sursei citate.
Cei care debitau cele mai mari „brașoave” se pare că erau bijutierii brașoveni, potrivit profesoarei de istorie Irina Duduian.
Aceştia se pricepeau să folosească materiale fără valoare şi să le transforme în bijuterii care le imitau foarte bine pe cele scumpe, pe care oamenii de rând nu şi le permiteau.
Felul cum îşi prezentau bijutierii produsele, adică „spusul braşoavelor”, le aducea o mulţime de cumpărători, mai cu seamă că preţurile nu erau foarte mari.
