
Ministerul Transporturilor a prezentat primul act adițional la Contractul de activitate al CFR SA pe acest an, document care prezintă și liniile pe care se circulă cu viteză de 160 kilometri pe oră. Nu lipsesc însă nici porțiunile pe care CFR SA are obligația de a asigura doar 15 kilometri la oră.
Potrivit unei anexe la actul adițional sectoarele de cale ferată pe care trenurile circulă cu viteza standard la nivelul Uniunii Europene, de 160 kilometri pe oră, sunt:
- Alba Iulie – Simeria, un total de aproximativ 52 kilometri;
- Ghioroc –Curtici Frontieră, 45 kilometri;
- Sighișoara – Ram.Coșlariu, 80 kilometri, fără Blaj –Crăciunel (viteză 120 km/oră);
- București Băneasa – Medgidia, aproximativ 160 kilometri fără Fetești – Ovidiu și Cernavodă Pod – Saligny.
Cei 340 de kilometri reprezintă 3,3% din totalul de 10.315,547 km exploatați de CFR SA, potrivit Club Feroviar.
Proiectul de act normativ estimează anul 2030 ca termen de finalizare a sectorului feroviar Predeal – Brașov pe care se va afla cel mai lung tunel feroviar din România (licitație organizată anul viitor) și unde viteza va fi una „europeană”.

