
Vara aceasta, majoritatea brașovenilor și-au dorit cel mai mult să scape de caniculă iar cea mai bună metodă, mai ales dacă e weekend sau vacanță, a fost mersul la piscină.
Pentru unii, se pare că a venit piscina la ei. Pe grupul „Vacanțe sub 500 de euro”, o persoană din Brașov a oferit o idee de vacanță, cu răcorirea garantată, la un preț accesibil, dar și cu acces facil. Astfel, în grădina unui bloc dintr-un cartier brașovean a apărut o piscină, utilizată probabil de unii dintre locatari, care au amenajat de altfel tot spațiul verde de lângă bloc după gustul lor și cu alte „decorațiuni”.
Criticile și comentariile nu au întârziat să apară, deși brașoveanul care a făcut postarea a făcut-o în spirit de glumă. „Peste tot citesc că în toate stațiunile de pe litoral plouă și e steag roșu , interzis în apă și nu prea știe lumea ce să facă la mare! Haideți la Brașov că aici a ieșit soarele și nici valuri mari nu sunt (intrarea în apă e permisă)”, a spus Andrei C.
Marea „dezbatere” a fost pe ideea dacă grădinile de bloc sunt considerate domeniu public sau nu.
Reamintim că o bătrână de 76 de ani a fost amendată în aprilie de polițiștii locali brașoveni, pentru că a plantat flori în grădina blocului, faptă ce ar fi contravenit unui regulament local.

