
Așa arată trenul fabricat de PESA Polonia pentru România în cadrul contractului de 20 de rame electrice RE-IR, care ar urma să circule și pe rute spre și dinspre Brașov. Potrivit caietului de sarcini citat de Club Feroviar rama poloneză este alcătuită din trei vagoane și are podeaua coborâtă în mare parte, în special în zona accesurilor. Potrivit documentației de licitație este vorba de cel puțin 40% podea coborâtă obligatoriu în zona de acces, astfel încât urcarea și coborârea pasagerilor să se facă în conformitate cu standardele în domeniu.
Reamintim că ARF a semnat contractul cu firma PESA în decembrie anul trecut. Compania Alstom a obținut la Curtea de Apel obligarea ARF de reevaluare a ofertei PESA, după care ARF a desemnat câștigătoare tot oferta polonezilor. O acțiune depusă la CNSC de către Alstom împotriva deciziei a fost respinsă recent de către Consiliu.
Serviciile de mentenanță, incluse
Contractul presupune achiziția a 20 rame electrice de lung parcurs și mentenanța acestora pe o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de a suplimenta, prin act adițional, comanda inițială. Astfel, se poate ajunge la o achiziție de 29 de unități, cu o perioadă de mentenanță de 30 de ani. De asemenea, se vor asigura de către furnizor și servicii de instruire a personalului în ceea ce privește exploatarea, operarea trenurilor și utilizarea aplicațiilor software.
Valoarea totală a proiectului este de 1.106.400.000,00 lei, fără TVA (223.799.987,87 EUR), dintre care 830.400.000,00 lei reprezintă valoarea ramelor (167.971.357,49 EUR) și 276.000.000,00 lei (55.828.630,38 EUR), serviciile de mentenanță.
Finanțarea proiectului este asigurată din Planul Național de Redresare și Reziliență, „Componenta 4 – Transport durabil” și de la bugetul de stat, prin MTI, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Termen de livrare, decembrie 2025
În ce privește termenul de livrare al primei rame, acesta este de 24 de luni de la semnarea contractului.
Din punct de vedere al confortului pasagerilor, ramele dispun de sisteme de climatizare, conexiune wi-fi, o zonă bar/bistro, o zonă pentru călători cu dizabilități, cu două amplasamente conform standardelor în vigoare, precum și de o zonă destinată distribuirii automate de bilete și aparate de compostat.
Materialul rulant achiziţionat de către ARF în cadrul acestui proiect se pune la dispoziţia operatorilor de transport feroviar de călători în cadrul CSP 2022-2032, în conformitate cu prevederile Metodologiei de alocare a materialului rulant nou achiziţionat, pe următoarele rute de circulație: Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov; Cluj Napoca – Alba lulia – Simeria – Târgu Jiu – Craiova; Brașov – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani -Iași/Suceava; Galați – Mărășești – Bacău – Pașcani – lași/Suceava; Galați – Brăila – Făurei – Fetești – Constanța (Mangalia); (Mangalia) – Constanța – Fetești – Brăila – Mărășești – Bacău – Pașcani – Iași/Suceava; (Giurgiu) – București – Ciulnița – Călărași.
