
Medaliații români de la Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Paris au fost decorați miercuri, la Palatul Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis. În cadrul discursului citit, Iohannis a făcut o gafă de proporții, vorbind despre „comemorarea” de astăzi, în loc de „ceremonia” de astăzi.
După ce le-a înmânat medaliile sportivilor, Klaus Iohannis a susținut un discurs, pe care l-a citit de pe foaie.
„Comemorarea !!!! de astăzi reprezintă fotografia de moment a multor ani de muncă din partea sportivilor, a unor generații tinere de oameni în sport, a unei istorii îndelungate cu multe bucurii, dar și cu provocări. Folosesc acest prilej pentru a face un apel la acțiune și la solidaritate în sport, pentru ca la Jocurile Olimpice și Paralimpice de peste patru ani să ne bucurăm de noi medalii și realizări de referință”, a spus președintele Klaus Iohannis.
Președintele a vrut să spună, de fapt, „ceremonie”, nu „comemorare”, termen care se folosește când se vorbește despre persoane decedate sau de evenimente de demult.
