
Noul contract educațional a creat o mulțime de dispute în spațiul public. Mulți părinți contestă obligativitatea de a-l semna sub sancțiunea unei amenzi cuprinse între 1.000-5.000 de lei și se întreabă ce se poate întâmpla rău odată ce îl semnează.
În esență, contractul educațional 2024 cuprinde drepturile și obligațiile părților semnatare (școala, părinții și elevii – în acest caz). Din acest an, una dintre noutăți este obligativitatea semnării lui de către părinte sub sancțiunea unei amenzi. Următorul fragment din noul contract educațional a stârnit valuri de furie din partea părinților:
„Următoarele fapte constituie contravenții, în măsura în care nu constituie infracțiuni, și se sancționează după cum urmează: a) (…), se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei. Prevederea se aplică și în cazul refuzului semnării contractului educațional prevăzut la art. 14 alin. (4);”.
„E cea mai sforăitoare chestie pe care am văzut-o! Învățământul preuniversitar din România este obligatoriu. Or… chestia asta ar urma să se semneze practic cu Statul Român. Păi Statul emană niște chestii cu caracter obligatoriu. Actele normative! În esență, cred că oamenilor le e frică de faptul că obligațiile dintr-un contract îi afectează mai mult decât aceleași obligații prevăzute în lege sau regulamente. Îi afectează la fel”, este de părere avocatul Cornel Bărzoiu.
Ce riscă un părinte dacă semnează?
Un alt fragment controversat din contract spune că „pot fi adăugate și alte clauze, a căror natură nu poate afecta interesul superior al antepreșcolarului, al preșcolarului sau al elevului”.
„Eu nu pot să înțeleg, ce reprezintă aceste clauze sau care este necesitatea sau natura lor? Ce înseamnă că pot fi adăugate? Este act unilateral?”, se întreabă avocatul Alexandru Bajdechi.
Citiți mai multe detalii, pe totuldespremame.ro.
