Istoria apariţiei elicopterului IAR 330 e strâns legată de primul elicopter produs în România, IAR 316, Totul a pornit cu decizia din 1967 de a renaşte aeronautica în România, urmată de vizita președintelui Franței, Charles de Gaulle, la Bucureşti în acelaşi an. În 1968, când URSS a invadat Cehoslovacia, pentru conducerea României a devenit clar că nu se poate miza exclusiv pe tehnica militară venită din răsărit și astfel s-a ajuns la negocierea şi semnarea unui prim contract de colaborare şi licenţă cu francezii de la Aerospatiale, în 1970. Prin acel prim contract, fabrica proaspăt revigorată din Braşov urma să producă primul elicopter, IAR 316, pe baza modelului SA-316 Alhouette III. Era un acord inedit între o ţară din blocul estic şi o ţară NATO.
Acel prim contract prevedea producţia a 50 de elicoptere IAR 316, până în 1974. De facto, fabrica de la Brașov a colaborat atât de bine cu francezii încât, nu doar că au reuşit să-i convingă să extindă licenţa, ci şi să obţină licenţa pentru un al doilea model de elicopter, mai rapid, mai puternic şi mai capabil. E vorba de elicopterul IAR 330 Puma, creat pe baza ingineriei modelului SA 330 Puma, proiectat de francezii de la Aerospatiale.
De această dată francezii au fost şi mai generoşi, oferindu-le celor de la Brașov licenţa unui elicopter mult mai proaspăt ca tehnologie. Dacă la Puma 316 modelul era deja de 10 ani în producţie şi se pregătea de o actualizare, Puma 330 fusese introdus în 1968, cu primele livrări pornite în 1969, iar către anul 1974, când a fost semnată licenţa, elicopterul era în vârful popularităţii sale în Europa, fiind unul din cele mai apreciate modele. Până şi aviaţia regală britanică l-a ales, după ce reprezentanţii acestora au rămas impresionaţi de puterea, viteza, agilităţile şi capacităţile sale. Producţia elicopterului IAR 330 Puma la Ghimbav, Braşov, a demarat în 1975.
Ingineria modelului a fost atât de reuşită, întrucât beneficiase de finanţare uriaşă din partea statului francez, pentru a se merge pe proiectare de la zero, fără limitări de costuri, doar pentru a se asigura capacităţile ţintă. Iar scopul era să se proiecteze un elicopter militar care ar avea şi versiuni civile, dar care să fie suficient de puternic încât să poată transporta până la 20 de soldaţi, să poată ridica la nevoie greutăţi de peste 2 tone, şi să aibă o viteză de 250 km/h. Rata de ascendenţă trebuia să fie cel de circa 7 metri pe secundă, pentru evacuări militare mai rapide.
Inginerii au venit în final cu soluţia a două motoare, sub forma turbinelor cu ax de propulsie. Ambele motoare erau poziţionate alăturat, înaintea axului elicei principale. Această poziţionare era mult mai aerodinamică şi crea rezistenţă mai mică la viteze mari faţă de poziţionarea singurului motor de pe Puma/IAR 316, sporind randamentul final. Motoarele erau produse de Turbomeca, în Franţa.
Diametrul rotorului principal era de 15 metri, iar cu o asemenea putere care-l propulsa, elicopterul putea transporta în regim normal 16 oameni la bord, iar în cazurile unor evacuări de urgenţă — până la 20 de oameni, aşa cum îşi dorea statul francez. Greutatea proprie a lui IAR 330 Puma e de 3.6 tone, iar masa maximă de decolare e de 7.4 tone, prin urmare exista o sarcină utilă de 3.8 tone, care era împărţită în echipaj de bază, echipamente şi sarcini adiţionale. Asta făcea posibilă ridicarea unui greutăţi de până la 2.5 tone, la necesitate, însă cu condiţia unui echipaj mai mic în elicopter.
Partea şi mai fascinantă e că acest elicopter avea capacitatea de a efectua aproape toate manevrele şi operaţiunile şi cu un singur motor, în caz că unul se defecta. Sigur, ascendenţa era mai lentă, viteza la fel, dar elicopterul era în continuare operaţional şi putea continua să zboare în siguranţă, aterizând cu un singur motor.
Elicopterul putea zbura la o altitudine mult mai mare decât altele, ajungând la 6.000 metri, iar viteza de croazieră era setată iniţial la 248 km/h, cu o viteză maximă de 257 km/h, iar ulterior viteza de croazieră a fost actualizată la 271 km/h. Rata de ascensiune a fost de 7,1 metri/secundă iniţial, crescând ulterior la 9,2 metri/secundă.
Elicopterul a fost unul din primele din Europa considerat „universal” în armele cu care putea fi echipat, de la rachete antitanc, la tunuri ghidate. De fapt, rachetele pe care le lua la bord elicopterul cuprindeau aproape toate standardele existente în Europa.
Franţa a mai produs şi licenţiat şi alţi producători pentru SA-330, dar din 1978 și până acum, România a rămas singurul producător al versiunii militare a elicopterului. Prin urmare, toate livrările către armate care s-au făcut după acest an provin din România. Şi pe lângă cele peste 100 de exemplare livrare armatei române de-a lungul timpului, s-a livrat exemplare către Sudan, Pakistan, Liban, Kenya, Coasta de Fildeş, Republica Democrată Congo, iar în anii 90 şi către Emiratele Arabe Unite. Versiunea franceză SA-300 mai este în operarea forţelor militare din Marea Britanie, Maroc, Chile, Brazilia, Gabon, Guineea, Ecuador, Indonezia (aici elicopterul fiind şi produs local).
În România s-au produs în total 163 de elicoptere IAR 330 Puma, iar în Franţa şi alte regiuni încă peste 500. Puma/ IAR 330 a beneficiat şi de actualizări, spre exemplu în anii 90, inginerii români şi cei israelieni de la Elbit au creat versiunea 330 SOCAT, cu sisteme de cercetare şi luptă anti-tanc. Apoi a urmat şi o versiune 330 NAVAL, care era un SOCAT cu tren de aterizare cu element adiţional flotant. Această ultimă versiune a fost prezentată în 2007.
Oficial, IAR 330 mai este în producţie curentă şi azi, însă ultimul elicopter IAR 330 Puma a fost produs la Braşov în 2008. Sunt, deci 14 ani în care doar s-au reparat sau reechipat elicoptere produse anterior, fără a se produce altele noi.
Ingineria elicopterului IAR 330 Puma stă la baza modelelor evoluate din zilele noastre Airbus AS332 Super Puma şi AS532 Cougar. Ingineria acestor modele e practic identică cu Puma/IAR 330, doar motoarele fiind în versiunea proiectată în 1977, de 1.807 CP fiecare. Şi aceste modele sunt produse până în prezent, fiind în continuare apreciate şi căutate, iar fabrica din Braşov a livrat la un moment dat către Emiratele Arabe Unite versiuni cu aceste motoare mai noi.
