
O societate comercială din Neamț s-a așes cu amendă și cu lemne confiscate, după ce oamenii legii au constatat că TIR-ul a fost „supraîncărcat” cu aproape 10 metri cubi de lemne în plus față de avizul deținut. Șoferul a fost tras pe dreapta la finalul acestei săptămâni, de către polițiștii brașoveni, pe DN 11, în localitatea Lunca Câlnicului. „În urma verificărilor efectuate prin intermediul platformei SUMAL 2.0, s-a constatat că transportul se desfășura în baza unui aviz de însoțire a materialului lemnos valabil, conform căruia vehiculul transporta 31,986 metri cubi de lemn rotund de rășinoase. Cu toate acestea, în urma măsurătorilor de specialitate realizate de personalul silvic abilitat, s-a descoperit că vehiculul transporta în realitate o cantitate suplimentară de 9,991 metri cubi de lemn rotund de rășinoase, peste cea înscrisă în avizul de însoțire. Societatea comercială responsabilă a fost sancționată contravențional în conformitate cu prevederile legislației în domeniu, cu o amendă în valoare de 6.000 de lei. Totodată, polițiștii au dispus și confiscarea cantității suplimentare de lemn identificată, evaluată la suma de 1.860 de lei”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.
Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare.

