
Alegerile parlamentare şi prezidenţiale au loc anul aceste în trei duminici consecutive: 24 noiembrie – primul tur al alegerilor prezidenţiale; 1 decembrie – alegerile parlamentare și 8 decembrie – al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Autoritățile locale au în sarcină organizarea afișajului electoral pentru cele trei runde de campanie electorală, astfel că Primăria Brașov a început demersurile în acest sens. Astfel, a semnat un contract în valoare de 160.320 lei fără TVA, respectiv 190.780,8 cu TVA pentru recondiționare, curățare, confecționare, amplasare, demontare, transport, și depozitare panouri de afișaj.
Acestea ar urma să fie amplasate în 28 de locații din Brașov. La primul tur al prezidențialelor vor fi instalate 112 panouri, 196 la alegerile Parlamentare și doar 56 la cel de-al doilea tur de la prezidențiale.
Pe 25 octombrie începe campania electorală pentru Prezidențiale, aceasta urmând să se încheie pe 23 noiembrie, la ora 7.00. În ziua celui de-al doilea tur de scrutin, campania electorală se va încheia pe 7 decembrie, la ora 7,00.
În ceea ce privește alegerile Parlamentare, campania electorală debutează la 1 noiembrie şi se încheie la 30 noiembrie, ora 7.00.
