
Jandarmii harghiteni au fost solicitaţi de şase ori, în ultima săptămână, pentru alungarea unor urşi observaţi în mai multe localităţi din judeţ, potrivit reprezentanților Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, scrie agerpres.ro.
Cele şase apeluri, primite în perioada 30 septembrie – 6 octombrie, la dispeceratul instituţiei, prin intermediul numărului de urgenţă 112, anunţau prezenţa unor urşi în localităţile Hagota, Feliceni, Avrămeşti, Harghita Băi, Odorheiu Secuiesc şi Gheorgheni.
IJJ Harghita a precizat că urşii au fost găsiţi la locurile indicate de apelanţi în trei cazuri, respectiv la Avrămeşti, Harghita Băi şi Gheorgheni.
„În toate cele trei situaţii, animalele au fost îndepărtate cu ajutorul semnalelor acustice şi luminoase”, au transmis reprezentanții IJJ Harghita.

