În anul 1883 era inaugurat Castelul Peleș, reședința de vară a primului rege al României, Carol I de Hohenzollern Sigmaringen. Era însă doar prima etapă a grandiosului proiect de la Sinaia. Întregul complex al Castelului Peleș va fi terminat abia în anul 1914, anul morții lui Carol I, după 39 de ani de lucrări intense.
Peleșul a fost, la vremea la care a fost construit, cel mai modern castel din Europa, o adevărată bijuterie arhitectonică care a costat Casa Regală 198 de milioane de dolari. Materialele de construcție au fost în mare parte românești, la fel ca și o bună parte a muncitorilor care au lucrat la realizarea sa.
Era unul dintre cele mai frumoase edificii regale din Europa acelor vremuri, o bijuterie arhitectonică unicat care îmbina mai multe stiluri și care uimea prin frumusețea sa. Era cel mai modern castel din Europa, complet electrificat și dotat cu numeroase accesorii care foloseau tehnologii de top ale începutului de secol XX.
”Vreau să merg la Sinaia, să beau apă din Peleș”
Ideea construirii castelului Peleș s-a născut la scurt timp după ce Carol I a devenit domnitor al Principatelor Unite. Aflat încă în perioada de acomodare, într-o lume politică balcanică, monarhul german al României și-a dorit un loc tihnit în care să se retragă, un castel de vară, așa cum aveau toate capetele încoronate ale Europei. În luna august a anului 1866, la numai trei luni de la înscăunare, regele Carol I, însoțit de Dimitrie Sturdza și Carol Davila, vizitează „comuna” Podu Neagului. La începutul secolului al XIX-lea, întreaga Vale a Prahovei era organizată ca o singura comuna, denumită Podul Neagului, cuprinzând întreaga vale, de la Predeal la Posada. În 1864 catunele Posada si Podul Neagului au fost alipite comunei Comarnic. La 5 august 1866, principele Carol I al României a ajuns la Mânastirea Sinaia. Acesta s-a implicat în organizarea regiunii și în 1874, cătunele rămase în afara comunei Comarnic au primit numele de Sinaia, o comuna cu reședinta la Bușteni. Carol va transforma Sinaia într-o stațiune de lux. Numele vine de la Mănăstirea Sinaia, singura construcție care se afla în zonă la momentul în care Carol a fost în vizită prima dată, iar numele mănăstirii este inspirat de la muntele Sinai, acolo unde Moise a primit tablele legii.
Carol I a stat împreună cu anturajul său la Mănăstirea Sinaia și a fost fermecat de aceste locuri. În special de o zonă înălțată prin apropierea căruia trecea râul Peleș, afluent al Prahovei. Regele a decis să cumpere 1000 de pogoane în Podu Neagului, proaspăt botezat Sinaia, și, în anul 1873, începe să caute proiecte pentru construirea unui castel de vacanță. Se spune că decizia regelui de a realiza o construcție grandioasă la Sinaia s-a datorat și ultimei dorințe a fiicei sale, Măriuca. Copila a murit la numai patru ani, după ce s-a îmbolnăvit de scarlatină. În timpul delirului provocat de febră, Maria a cerut tatălui său ”vreau să merg la Sinaia, să beau apă din Peleș”. Astfel, dorința copilei, care vizitase zona cu părinții săi cu un an în urmă a fost decisivă pentru construcția castelului. În plus, numele castelului a fost pus după râul preferat al Măriucăi.
Prima construcție din România cu fundație de beton
Inițial, Carol I l-a însărcinat cu elaborarea proiectului castelului de vacanță al familiei regale pe arhitectul Wilhelm von Doderer, de la Technische Hochschule din Viena. Acesta i-a propus lui regelui trei modele de castele inspirate din tradiția arhitectonică a palatelor renascentiste de la Valea Loarei, dar și din cea a caselor vieneze de pe Ringstrasse. Toate cele trei proiecte au fost respinse, iar de lucrări se va ocupa ulterior arhitectul german Johannes Schultz. Lui Carol I i-a plăcut mult proiectul său de mic castel cu două etaje, în stil muntenesc german. După ce proiectul a fost aprobat, Carol a dat ordinul de începere al lucrărilor.
Era o treabă dificilă fiindcă terenul trebuia pregătit temeinic, mai ales contra alunecărilor. Peste 300 de muncitori au lucrat timp de doi ani numai pentru a consolida terenul. Efectiv întreaga poiană în care se află castelul a fost realizată prin dislocarea parțială a unor stânci din muntele Molomoț și a fost nevoie de 20.000 de metri cubi de pământ pentru a realiza platforma pe care urma să se construiască castelul. Pământul a fost cărat cu ajutorul unui funicular.
În zonă a răsărit un adevărat cartier muncitoresc, cu barăci, puncte de prim ajutor, depozite și ateliere ad-hoc pentru pregătirea materialelor, care erau în mare parte de proveniență românească. De exemplu, pietrișul a fost scos din râul Prahova, piatra verde de la Slănic, lemnul din zona Prahovei, piatră din carierele de la Lunca Mare și Piatra Arsă, iar cărămizile au fost confecționate în cuptoare, direct pe șantier. Marmura a trebuit importată. În plus, mare parte dintre muncitori, în afară de cei specializați, mai ales în ornamentare, au fost români. Pe scurt, construcția Peleșului, inspirat de la numele râului care curge în apropiere și care i-a plăcut atât de mult Măriucăi, a dat pâine multor români.
Pe 10 august 1875 a fost pusă piatra de temelie a castelui, în cadrul unei ceremonii fastuoase. În fundație au fost puse două pergamente în tuburi de sticlă și plumb, alături de o colecție de monede, ediție limitate, cu chipul domnitorului Carol I. În documentele îngropate în fundație se afla actul de intenție și actul de fundație al castelului. Fundația a fost realizată din beton, fiind prima construcție de pe teritoriul României de acest fel.
Cel mai modern castel din Europa, cu 160 de camere și 60.000 de opere de artă
Lucrările au fost de mare amploare. De construcție s-au ocupat arhitecții Johannes Schultz şi Karel Liman, iar de decorațiuni artiști renumiți ai perioadei, precum August Bembe din Mainz sau Heymann din Hamburg. Șantierul era condus de Jean Schulz din Lemberg, iar de gestiunea banilor pentru lucrări a fost însărcinat un comitet de construcție. Șantierul era multicultural, multietnic, așa cum îl descrie și regina Elisabeta.
„Se găseau, acolo, la lucru, italieni şi români pentru zidărie, şi țigani pentru căratul pietrei şi al varului, albanezi şi greci săpau la carierele de piatră. Germani şi austriaci la lemnărie, turcii coceau cărămida, francezii desenau, englezii măsurau. Pe şantier întâlneai o sută de costume naţionale şi se vorbeau patrusprezece limbi.(…) Regele era întotdeauna pe schele, conducând lucrul. Din când în când mă urcam şi eu, dar coboram iute şi alergam pe malul Peleşului, să stau de vorbă cu el”, scria regina Elisabeta.
Peleșul era o adevărată splendoare, cu multe elemente tradiționale germanice, dar ridicat după cele mai moderne metode de construcție ale vremii. Castelul, care avea pe lângă corpul principal destinat monarhului, multe dependințe, inclusiv camere destinate servitorilor, pavilion de vânătoare și grajduri, era alimentat cu apă prin conducte. În plus, era primul castel electrificat din Europa. În anul 1884 a fost instalată rețeaua electrică, iar în 1879 avea propria centrală electrică. În plus, era dotat cu hidranți Thiergartner din Mainz. Era cel mai modern castel din Europa, cu lift, aspirator central de praf și plafon de sticlă mobil la Holul de Onoare. Toate sunt funcționale și astăzi.
Oficial, castelul a fost inaugurat în anul 1883, pe 7 octombrie, dar lucrările au continuat. Între 1895 și 1897 sunt realizate apartamentele prințeselor de Wied și Hohenzollern, mezaninul, dar și capela reginei. Între 1903 și 1906, Karel Liman, un arhitect ceh, proiectează și mai apoi sunt realizate și galeria de marmură, sala de concerte, camere ale doamnelor și principeselor, alte băi și apartamente pentru oaspeți. Tot în această perioadă este amenajată și sala mică de muzică și construit turnul central al castelului, unde va fi montat în 1907, ceasul cu trei cadrane, realizat de fabrica curții regale din Bavaria. În perioada 1907-1911 este amenajat Holul de Onoare, decorat în stilul renașterii germane, cu accente baroce. Interiorul castelului este realizat în stilul fachwerk.
Abia în 1914, anul morții suveranului, lucrările la Peleș sunt finalizate. Evident, din anul 1883, de la inaugurare, castelul a devenit reședința de vară a familiei regale, dar și un importante centru cultural și administrativ al României din timpul „Belle Epoque”. La finalizare, castelul avea 160 de camere, 30 de băi și găzduia peste 60.000 de opere de artă, grupate în diferite colecții. De exemplu,colecția de arme a castelului este cea mai valoroasă din România. Ca un aspect inedit, în lambriurile care îmbracă Holul de Onoare au fost sculptate 200 de personaje, de către 140 de artiști care au lucrat în ture, 24 din 24 de ore, timp de jumătate de an.
Din ce a plătit regele Carol I costurile realizării Castelului Peleș
Construcția Castelului Peleș a costat 198 milioane de dolari, o sumă fabuloasă. Au existat controverse, mai ales în perioada comunistă regele fiind acuzat că a folosit fonduri publice pentru a ridica această reședință de vară. Poziția oficială a fost aceea că regele a vândut moșii importante ale familiei, din Germania, pentru a finanța acest proiect. De altfel, Carol a plătit din fondurile familiei sale și dotarea armatei române cu tunuri, plus alte necesități.(sursa: adevărul.ro)
