
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov are nevoie de o finanțarea suplimentară pentru a finaliza investițiile în derulare. Este vorba atât de amenajările exterioare ce sunt în curs de execuție la staționarul central (împrejmuire, iluminat, parcări), cât și de finalizarea proiectului tehnic pentru reabilitările necesare la Spitalul Astra.
Astfel, în ședința Consiliului Județean de joi este propusă rectificarea bugetului alocat unității sanitare, prin alocarea unei subvenții suplimentare în cuantum de 624.210 lei. Potrivit proiectului de hotărâre, pentru lucrările de amenajare exterioară de la pavilionul central mai sunt necesare 164.270 de lei, iar 459.940 lei pentru finalizarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) la Astra>
De mai bine de trei ani, conducerea unității sanitare vrea să deruleze un proiect de anvergură pentru reabilitarea Spitalului Astra. În februarie 2022, a fost semnat un contract de proiectare. Prin acest proiect sunt prevăzute lucrări la structura de rezistenţă, refacerea tencuielilor interioare şi exterioare, a sistemelor de captare a apelor pluviale, a grupurilor sanitare şi a saloanelor, dar și aducerea la standardele actuale în ceea ce priveşte securitatea la incendiu. Proiectul mai include înlocuirea elementelor de tâmplărie, dar şi realizarea unor noi instalaţii electrice, de alimentare cu apă, de captare a apelor menajere, de ventilare. Clădirea ar urma să fie izolată termic și să fie înlocuite și centralele termice.

