
După mai bine de jumătate de secol de folosință, telecabina de pe Tâmpa a intrat într-un amplu proces de modernizare, care presupune inclusiv schimbarea cablurilor pe care circulă.
„Din cauza acestor lucrări, traficul pe traseul montan marcat cu triunghi roșu, Drumul Serpentinelor, care șerpuiește pe sub cablurile telecabinei, poate fi restricționat”, anunță salvamontiștii brașoveni.
„Pentru propria siguranță, sfătuim turiștii să respecte aceste balize de restricționare a accesului și să aleagă, atât pentru urcare, cât și pentru coborâre, celalalte trasee montane marcate, respectiv traseele marcate cu triunghi galben – Treptele lui Gabony și banda albastră – Drumul Cavalerilor”, mai anunță aceștia.
Reamintim că telecabina Tâmpa se află în proprietatea companiei Ana Teleferic, deținută de omul de afaceri George Copos. Acesta a achiziționat în urmă cu doi ani Restaurantul Panoramic, iar pentru a asigura un flux de turiști către acest obiectiv se vede nevoit să modernizeze telecabina, principala cale de acces spre vârful montan din centrul orașului.
Investiția totală în modernizarea Telecabinei „Tâmpa” și a Restaurantului „Panoramic” se ridică la peste 11 milioane de euro.

Un comentariu
Da, bravo ba, trimiteți turiștii la Moș Martin acasă. Ba imbecililor acele trasee recomandate de voi sunt pline de urși