
Așa cum anunța BizBrașov la începutul acestui an, rețeaua locală de retail „La Cocoș” se extinde și în Brașov, unde va deschide al IV-lea hipermarket din țară. Noul magazin va ocupa o suprafață de aproximativ 10.000 metri pătrați și ar urma să fie amenajat în complexul comercial Brintex.
Deși proprietarii complexului Brintex au anunțat în luna august că noul supermarket va fi deschis în luna octombrie, în acest week-end au revenit asupra datei de deschidere:

Supermarketul „La Cocoș” este primul „actor” independent din sectorul alimentar din România care a realizat vânzări de aproximativ 1 miliard de lei în anul 2023 cu cele trei hipermarketuri, două în Ploiești și unul în București.
Cum sunt menținute prețurile mai mici față de alte magazine
Omul de afaceri Iulian Nica, proprietarul brandului La Cocoș, a dezvăluit recent cum reușește să mențină prețurile cât mai mici în magazinele sale. Aceasta a explicat că regula de bază prin care sunt stabilite prețurile este impunerea limitării adaosului comercial mediu la aproximativ 9%. Mai mult, el chiar a denumit această regulă „Biblia La Cocoș”, de la care niciunul dintre angajații săi nu are voie să se abată.

