
Duminică în jurul orei 22:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au intervenit pe o stradă din localitatea Sânpetru, județul Brașov, la locul producerii unui accident rutier. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că, în timpul deplasării, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un gard. La testarea cu etilotestul a rezultat o valoare a alcoolemiei de 0.60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Luni dimineața în jurul orei 04:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au fost sesizați că, pe strada Albinelor, din orașul Ghimbav, a avut loc un alt accident rutier. Din cercetările efectuate s-a stabilit că în timp ce se afla la volanul unui autoturism, un conducător auto a pierdut controlul volanului și a lovit un stâlp. După ce a fost identificat tânărul de la volan, de 23 de ani, acesta a fost testat din punct de vedere al consumului de băuturi alcoolice, iar rezultatul a indicat o valoare de de 0.74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot luni dimineața, în jurul orei 08:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au oprit, pentru control, un moped, care se deplasa pe strada George Moroianu, din municipiul Săcele. După ce a fost identificat conducătorului mopedului, un bărbat în vârstă de 74 de ani, polițiștii au constatat că dreptul acestuia de a conduce nu este valabil. De asemenea, cu ocazia verificării aspectelor de legalitate, a rezultat și faptul că mopedul pe care bărbatul îl utiliza nu este înmatriculat sau înregistrat.
Luni în jurul orei 18:40, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal au oprit, pe bulevardul Mihail Săulescu, un autoturism, care se deplasa din direcția stațiunii Azuga către municipiul Brașov. La verificarea actelor, polițiștii au constat că bărbatul de la volan, în vârstă de 59 de ani, nu deține permis de conducere auto.
Toți cei 4 șoferi au acum dosare penale deschise pentru infracțiuni la Codul Rutier.

