
Pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară, solicitate și efectuate de către CFR SA – managerul rețelei feroviare, vor interveni modificări în circulația trenurilor, în perioada 18 -22 noiembrie 2024 vor interveni mai multe modificări în circulația trenurilor. Astfel, se execută lucrări între stațiile Tecuci – Tecuci Nord – Frunzeasca, dar și pe secția Ghimeș – Siculeni. Acestea din urmă se vor executa în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, iar, ăn acest context, trenurile IR 1541 și IR 1543 Iași – Brașov și retur vor fi anulate.
De asemenea, vor interveni modificări și în circulația unor trenuri regio care vor fi anunțate la nivel local, în stațiile de cale ferată.
Pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.
