Castelui Cantacuzino din Bușteni este unul dintre cele mai frumoase monumente din România. Acolo, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit Nababul, a găsit, la începutul secolului trecut, cea mai frumoasă priveliște din Carpați și a ales locul ideal pentru a ridica un castel care să poată concura cu Peleșul. Se spune că Nababul îl ironiza pe Regele Carol I, după construirea castelului de la Bușteni, în 1911, spunând că Bucegii se văd mult mai frumos de la balconul lui și regele nu va avea niciodată o asemenea priveliște.
Chiar dacă a fost transformat în sanatoriu MAI după cel de-Al Doilea Război Mondial, când comuniștii au preluat puterea, Castelul Cantacuzino și-a păstrat aproape intacte picturile interioare, vitraliile și alte decorațiuni. Secretul conservării monumentului a fost păstrat de angajații spitalului și de localnici, până după Revoluție, la retrocedarea clădirii și a domeniului.
Nababul își calculase foarte bine fiecare unghi al clădirii, astfel încât să se bucure de cea mai frumoasă priveliște, atunci când se uita spre Bucegi, fie de la balcon, fie din camera lui – singura cu fereastră spre Caraiman. Astăzi, dormitorul prințului poate fi vizitat, fiind deschis publicului, dar dormitorul soției – cea mai mare cameră a castelului – se păstrează cu circuit închis. Camerele copiilor soților Cantacuzino sunt acum săli de expoziții. Sunt aduse periodic diverse expoziții de la mai multe muzee din Europa, în baza unei colaborări a administratorilor castelului cu diverse instituții culturale.
Au inventat o modalitate de a ascunde detaliile salonului central
Dincolo de priveliștea fabuloasă care se așterne în fața ochilor, mai ales de pe terasa din fața clădirii impunătoare sau de la balconul construit strategic de prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, este fascinantă povestea conservării celor mai importante detalii de la interior. Salonul central al Castelului Cantacuzino a fost ascuns efectiv de ochii reprezentanților PCR, zeci de ani.
Toți localnicii știau foarte bine istoria castelului Cantacuzino, dar au făcut un fel de pact astfel încât să păstreze secretul comorilor din interior, imediat după ce comuniștii au confiscat proprietatea pentru a o transforma în sanatoriu al Ministerului de Interne.
Cineva a venit cu ideea de a acoperi picturile murale cu o peliculă de hârtie specială peste care s-a aplicat o pânză, iar deasupra s-a aplicat un strat de tencuială și s-a zugrăvit. Nimeni nu a mai știut apoi ce se ascundea sub acest strat protector despre care o legendă locală spune că ar fi fost inventat de un expert chiar cu scopul de a proteja monumentul, pe termen lung.
Picturile murale au reapărut, ca prin minune
Iar tehnologia chiar a funcționat, pentru că după retrocedarea clădirii și după cumpărarea castelului de către noii proprietari, atunci când s-a trecut la restaurare doar a trebuit să fie îndepărtat ușor stratul de protecție, pentru a ieși la lumină pereții cu picturile intacte.
Cei care au lucrat la castel în perioada în care clădirea a fost folosită ca sanatoriu pentru Miliție erau locuitori ai orașului Bușteni și cunoșteau secretele monumentului, dar nimeni nu vorbea despre ceea ce se ascundea acolo. Se transmiteau informațiile în familie, dar copiii erau învățați de mici să nu vorbească despre castel, pentru a nu se afla ce minune este protejată în orașul lor.
În același salon central, dar și în restul încăperilor s-au putut păstra astfel și vitraliile originale, de la 1911, de o valoare inestimabilă astăzi.
Sanatoriul a funcționat cu ușile și geamurile Nababului, acoperite parțial de câteva folii protectoare, pentru a nu atrage atenția celor care ajungeau acolo la tratament. Parchetul a fost și el acoperit discret și protejat atât de deteriorare, cât și de ochii celor curioși.
Candelabrul, șemineul și scara domino
Alte două elemente protejate în același mod de cei care le-ar fi putut distruge, în același salon central, sunt candelabrul și șemineul. Candelabrul a putut fi păstrat în timp ce clădirea funcționa ca spital, pentru că un expert a spus că nu poate fi dat jos fără a deteriora structura de rezistență a acoperișului, fiind prins chiar de grinda principală, cu o tijă metalică de 7 metri, dincolo de înălțimea tavanului. Astfel a rămas în toți acești ani funcțional.
O curiozitate a acestei construcții este scara domino care pornește din salonul central și duce către etajul pe care erau poziționate dormitoarele. Scara de lemn a fost construită fără niciun fel de element metalic, având la bază o tehnologie „domino” care face ca fiecare treaptă să-și sprijine greutatea pe cea de sub ea, într-o armonie geometrică ideală.
Acum, castelul este atât muzeu, cât și unul dintre cele mai frumoase locuri din România unde se organizează evenimente de toate tipurile, de la cele private sau de business, până la cele culturale „cu ștaif”.
Locul cu cea mai frumoasă priveliște a rămas terasa cu vedere la Crucea de pe Caraiman și a restaurantului amenajat în fosta cramă.
Castelul se întinde pe o suprafață totală de 3.000 de metri pătrați și este înconjurat de un parc de 1.000 de hectare. Construcția în stil neoromânesc, din piatră și cărămidă, este emblematică pentru arhitectura de pe Valea Prahovei.
