
În ultima ședință a Comisiei de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Brașov a fost dezbătut și proiectul ce vizează amenajarea unei noi rute de legătură între municipiul Brașov și comuna Sânpetru.
Primăria Sânpetru a semnat în martie contractul pentru elaborarea documentației tehnice în vederea autorizării a două accese noi în comuna Sânpetru. Una dintre noile șosele ar urma să fie amenajată în zona de Est, în apropiere de Stabilus, iar cealaltă în zona de Vest a conunei, între Timișul Sec și liniile CFR.
Autoritățile de mediu au dat undă verde pentru proiect și au emis aviz pentru continuarea procedurii privind emiterea aprobării pentru dezvoltare.
Astfel, accesul în partea de vest a comunei, în zona dintre Timișul Sec și liniile CFR, va fi un proiect comun cu Primăria Brașov, deoarece zona cuprinsă între Timișul Sec și centură este pe raza municipiului Brașov. Prin contractul de proiectare, edilii din Sânpetru vor studia posibilitatea amenajării unei căi de acces direct din centrul comunei (intersecția străzilor Zaharia Bârsan și Calea Hărmanului), via Octavian Goga, către cartierul Subcetate, până la Timișul Sec. Secțiunea de la Timișul Sec până la centură este pe teritoriul municipiului Brașov și va face obiectul unui studiu separat cu acces în centură cu bandă de accelerare/decelerare, după cum a precizat primarul din Sânpetru, Marian Arhire, în primăvarp. Pentru subtraversarea centurii se va studia și aviza separat amenajarea unui drum pe sub podul de la liniile CFR.

