
Polițiștii brașoveni au desfășurat o acțiune de tip „Blitz”, în Brașov și în Sânpetru.
„Pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 11.700 lei și au reținut, în vederea suspendării, 10 permise de conducere, după ce au constatat că persoanele de la volan nu ar fi acordat prioritate pietonilor sau nu ar fi respectat limita legală de viteză.
De asemenea, în cadrul acestei acțiuni, polițiștii au identificat, în trafic, la volanul unui autoturism, o persoană care nu deține permis de conducere. În cauză, a fost deschis un dosar penal, în care cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.
