
Consiliului Judeţean Braşov a aprobat astăzi într-o ședință extraordinară indicatorii tehnico economici pentru reabilitarea fostei baze sportive Agrement de Sub Tâmpa, în vederea lansării licitației de lucrări. Baza ar urma să fie transformată într-o bibliotecă modernă, fiind trecută în administrarea Bibliotecii Judeţene Braşov, după ce din 2015 a fost închisă.
Conform proiectului de hotărâre, valoarea investiţiei este estimată la 28.037.198 lei, cu TVA, iar finanţarea e asigurată din fonduri europene, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Proiectul de reabilitare a Complexului Agrement prevede refacerea sistemului de evacuare a apelor pluviale şi înlocuirea receptoarelor de pe terase, refacerea terasei, repararea faţadelor, hidroizolarea peretelui exterior de sprijin, realizarea unui sistem de drenare a apelor, repararea instalaţiilor interioare.
Proiectul prevede şi amenajarea şi compartimentarea spaţiilor, astfel încât să corespundă noilor funcţiuni. Printre altele, în Complexul Agrement va fi amenajată o recepţie şi cafenea, o zonă de lectură/co-work/ întâlniri, spaţii în care se vor putea desfăşura activităţi de formare (care să faciliteze susţinerea de acţiuni de dezvoltare a competenţelor digitale, alte activităţi de tip ateliere, mini – conferinţe, întâlniri, workshop-uri), potrivit Bzb.ro.
De asemenea, vor fi amenajate spaţii pentru diferite ateliere şi activităţi practice, în care cetăţenii vor avea acces la echipamente şi servicii care le vor oferi posibilitatea de a crea materiale intelectuale şi fizice utilizând resurse precum elemente de robotică şi VR, computere, imprimante 3D; echipamente audio video, materiale de artă şi meşteşuguri tradiţionale.
Tot prin acest proiect vor fi amenajate şi zone pentru diferite activităţi recreative pentru copii şi adolescenţi.

