
Meta Estate Trust, companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, a anunțat piaţa de capital cu privire la finalizarea unor achiziţii în cadrul proiectelor Swissôtel Poiana Braşov şi Greenfield Băneasa Residence, în valoare totală de peste 2 milioane de euro.
În ceea ce priveşte proiectul din Poiana Brașov, compania a finalizat achiziţia a patru apartamente de tip aparthotel şi a cinci locuri de parcare, conform unui raport de la BVB.
„Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 1.560.000 euro şi a fost realizată din fonduri proprii. Proiectul reprezintă un parteneriat între Accor, unul dintre cele mai mari grupuri hoteliere din lume, şi o companie locală, Neagoe Basarab Residence. Meta Estate Trust s-a alăturat proiectului dezvoltat de Neagoe Basarab în septembrie 2023, când a precontractat locuinţele”, scriu reprezentanţii companiei.
Grupul a înregistrat în prima jumătate a anului un profit net de 6,3 milioane de lei, dublu faţă de cel din S1/2023, respectiv cu venituri de 19,2 milioane de lei, în urcare de la 6,6 milioane în aceeaşi perioadă de anul trecut. Acţiunile MET sunt pe minus cu 2% în ultimele 12 luni, la o capitalizare de 66 de milioane de lei pe piaţa AeRO.

