
Dacă ai dat un avans pentru cumpărarea unei locuințe și dezvoltatorul a intrat în insolvență, pot fi recuperați banii. Detalii de la un avocat despre șansele pe care le ai pentru a-ți obține banii înapoi, dar și despre etapele pe care trebuie să le parcurgi în acest sens, mai jos.
„Imediat ce un cumpărător află de deschiderea insolvenței dezvoltatorului, primul pas este acela de a obține o confirmare oficială a acestui fapt. În acest scop, va verifica pe portalul instanțelor de judecată, la tribunalul în raza căruia se află sediul acelui dezvoltator, dacă există un dosar de insolvență deschis având ca pârât acea societate și dacă cererea a fost admisă” spune avocatul Alexandra Jivan, consultant de afaceri.
„Presupunând că răspunsul este pozitiv, va întocmi o cerere de admitere a creanței sale pe tabelul creditorilor (creanță formată din avans și orice alte sume datorate de dezvoltator în baza acelei promisiuni, taxa de timbru și onorariul avocatului care îl sprijină în acest demers) și o va comunica împreună cu documentele doveditoare către tribunal.
Ulterior admiterii creanței sale pe tabel, cumpărătorul în mod direct sau prin avocatul ales, poate contacta administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat, dar și urmări întreaga procedură în instanță și în buletinul procedurilor de insolvență unde se publică documentele întocmite în această fază, pentru a fi la curent cu cele întâmplate și a-și exprima votul acolo unde este cazul”, spune avocatul.
„Este adevărat că scopul procedurilor de insolvență (dacă nu se deschide direct faza de faliment) este acela de a găsi o soluție de reorganizare, însă nu întotdeauna reorganizarea e posibilă și atunci se trece la etapa de faliment sau soluția pentru reorganizare presupune chiar eliminarea creditorilor care nu beneficiază de garanții din lista creditorilor. Cumpărătorii locuințelor se vor încadra cel mai adesea în această categorie de creditori negarantați (chirografari), deoarece nu convin cu dezvoltatorul ca acesta să le ofere un drept de ipotecă pe un imobil în schimbul sumelor plătite cu titlu de avans pentru locuința în curs de edificare”, explică avocatul Alexandra Jivan.
Un alt aspect ce merită punctat în acest context este că imediat ce procedura insolvenței se deschide, toate celelalte litigii în curs (poate chiar deschise de alți clienți nemulțumiți, pentru recuperarea avansului achitat) în care e implicat debitorul respectiv, se vor suspenda.
„Așadar și din aceste considerente, recomand cumpărătorilor achitarea unui avans cât mai mic de preț în cazul promisiunilor de vânzare-cumpărare sau dacă se insistă asupra achitării unui avans ridicat, solicitarea unor garanții colaterale din partea vânzătorilor. Garanțiile oferite de promitenții vânzători sunt însă rareori acordate în practică, motiv pentru care revin la recomandarea de a analiza promisiunea de vânzare-cumpărare cu mare atenție și know how juridic, înainte de a o semna”, mai spune avocatul. (sursa: imobiliare.ro)

