
Turcii de la Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret Anonim Șirketi Instambul, compania ce va constru autostrada Sibiu – Făgăraș a închiriat 3,3 hectare de teren arabil de la Biserica Ortodoxă Turnu Roșu pentru a ridica organizarea de șanter de pe tronsonul 1 dintre Boița – Mârșa, conform documentației depusă de constructor la Agenția pentru Protecțiua Mediului și citată de Turnul Sfatului.
Tronsonul 1 trece pe teritoriile localităților Boița și Avrig și are o lungime de 14,25 kilometri.
„Organizarea de șantier propusă cuprinde, pe lângă echipamentele tehnologice (stația de beton, platformă combustibil), clădiri industriale cu rol tehnologic și anexe tehnico-sociale, provizorii, care vor fi utilizate pe durata desfășurării lucrarilor de execuție la autostradă. Acestea nu sunt clădiri publice, ele deservesc strict personalul implicat în lucrările de execuție ale autostrăzii (maiștri, muncitori și ingineri)”, se precizează în document.
Terenul este în proximitatea DJ 105 N și se află pe malul râului Cibin, iar suprafața totală este de 33.284 de metri pătrați.
Aici vor fi amplasate, conform documentului containere pentru birouri, o sală de mese, clădire pentru ingineri, o alta pentru recreere destinată inginerilor, clădiri pentru muncitori și maiștri, spălătorie, dar și parcări, o stație de betoane și stație de alimentare cu combustibil pentru autovehicule. Locația va fi deservită de aproximativ 400 de persoane și că nu va exista alimentare cu apă potabilă.
La finalul lucrărilor, toate clădirile vor fi demolate, iar terenul va fi redat proprietarului în stadiul inițial: teren agricol.
Antreprenorul turc Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS este în faze avansate de proiectare pentru construcția întregii secțiuni Sibiu – Făgăraș a A13, pe o lungime totală de 68 de km, care se împarte în următoarele loturi:
– Tronsonul 1: Boița (Autostrada Sibiu – Pitești) – Avrig – Mârșa (DJ 105G) în lungime de 14,25 km;
– Tronsonul 2: Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) în lungime de 19,92 km;
– Tronsonul 3: Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ105B) în lungime de 17,61 km;
– Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ105B) – Municipiul Făgăraș (16,26 km) la care se adaugă drumul de legătură cu DN1 (5,6 km).
Pe traseul acestei secțiuni de autostradă urmează să fie construite:
– 7 noduri rutiere;
– 90 poduri;
– 12 viaducte;
– 2 Centre de întreținere și coordonare și un punct de sprijin;
– 4 parcări;
Lucrările trebuie finalizate în 3 ani și au o garanție de 10 ani.


3 comentarii
După care își vor construi o giamie pe spațiul „inprumutat”.Pe turci, o dată ce-i primești în ” tindă”,nu-i mai poți da afară din casă,iar tu te retragi în beci.Să nu fie.
După care își vor construi o giamie pe spațiul „inprumutat”.Pe turci, o dată ce-i primești în ” tindă”,nu-i mai poți da afară din casă,iar tu te retragi în beci.Să nu fie.
„iar terenul va fi redat proprietarului în stadiul inițial: teren agricol.”…ha ha ha cu beton si cu ulei amestecat