
Polițiștii din Zărnești au oprit o camionetă care se deplasa pe DN73A, în Poiana Mărului.
„În cadrul controlului efectuat, după ce au identificat bărbatul de la volan, de 33 de ani, polițiștii au constatat că acesta transportă material lemnos, fără a deține documente de proveniență.
Astfel, materialul lemnos identificat, de esență fag, plop și carpen, în cantitate totală de aproximativ 3 metri cubi, a fost confiscat de polițiști și predat unui reprezentant din cadrul ocolului silvic competent, iar bărbatul de la volan a fost sancționat în conformitate cu prevederile legale”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.
În aceeași zi, polițiștii din Zărnești au oprit, pentru control, o autoutilitară încărcată cu lemn, care se deplasa pe strada Piața Morii din localitate.
„Pentru că tânărul de la volan, de 19 ani, transporta aproximativ 3 metri cubi de material lemnos, de esență fag, fără a deține documente prevăzute de legislație, acesta a fost sancționat constravențional, iar cantitatea de lemn identificată a fost confiscată de polițiști și predată unui reprezentant din cadrul ocolului silvic competent”m au concluzionat reprezentanții IPJ Brașov.


Un comentariu
Și camioanele confiscate ar fi fost ideal, dar numai cu voința ,,aleșilor” s-ar putea, desigur. Legi care să permită confiscarea autovehiculelor folosite la ,,lucru”.
E doar o utopie, bineînțeles. Furtul e sport național iar aleșii nu sînt nemți, norvegieni..