
Agroturismul a prins în ultimii ani avânt în condiţiile în care pe de o parte tot mai mulţi români aleg să-şi petreacă timp în natură alături de familie şi să ducă copiii să vadă animalele de la fermă, iar pe de altă parte micii fermieri au găsit în această activitate o piaţă de desfacere a produselor în contextul în care pentru mulţi livrările în online sau intrarea în marile magazine nu a fost o opţiune. Mai mult, în jurul acestor „vizite la fermă“ s-a creat o adevărată economie circulară, de care beneficiază nu doar proprietarii de ferme, ci şi comunităţile din jur.

„Avem vizite de la copiii de la grădiniţe şi şcoli în special din zona Braşov care vor să ia contact cu ceea ce înseamnă viaţa la fermă, sunt copilaşi care n-au avut ocazia să crească la bunici, care nu au avut contact cu animale domestice. Noi avem în fermă în special vaci, dar pe lângă vizitarea animalelor facem diverse aterliere cu copiii, îi învăţăm cum să crescă legume organice de exemplu sau să ia fânul din baloţi cu mânuţele lor şi să dea animalelor. Lucruri practice astfel încât să scape de cotidian şi de aglomeraţia din oraş“, spune pentru zf.ro Octavian Radu, cofondator al producătorului de lactate „Lăptăreasa din Tohan” din judeţul Braşov.

El şi soţia sa sunt producători care vând lapte către o cooperativă din judeţ și realizează produse finite care ajung la consumatori atât prin intermediul târgurilor, cât şi prin intermediul ROMO – de la producător direct la consumator, o platformă care adună mai mulţi producători de alimente.
Pe lângă vizitele la fermă, „Lăptăreasa din Tohan” mai organizează evenimente sub numele „Hai la Fermă“, un concept în care adună producători locali, meşteşugari, oameni care fac tot felul de ateliere pentru copiii din diverse sfere, în special cele apropiate de viaţa la ţară. De asemenea, familia Radu a deschis şi un punct gastronomic local.

România are cele mai multe ferme de familie din Europa, însă nu se află în fruntea clasamentului când vine vorba despre veniturile medii ale fermelor ♦ În ultimii ani, mulţi fermieri, inclusiv cei cu câteva animale în gospodărie sau cu plantaţii mici de fructe şi legume, au deschis porţile pentru turişti care vor fie să culeagă fructe, să mănânce prepaparate tradiţionale sau să-şi ducă copiii să vadă animalele ♦ Tot mai multe puncte gastronomice îşi deschid porţile şi aşteaptă turiştii cu preparate direct din gospodăria proprie.

