
În urma unui control de rutină, polițiștii din Întorsura Buzăului au descoperit astăzi o minoră dispărută, în timpul unui control de rutină. Agenții au oprit o mașină condusă de un tânăr, în vârstă de 27 de ani, și au verificat în baza de date eDAC identitatea pasagerei de 16 ani care îl însoțea.
„La verificarea în aplicația eDAC a pasagerei de 16 ani, din mașină, a rezultat că aceasta figurează ca minor dispărut, fiind plecată din data de 9 noiembrie, dintr-un centru de pe raza municipiului Săcele, unde este instituționalizată.
După asigurarea stării de bine a tinerei, aceasta a fost predată polițiștilor din Brașov, care vor continua demersurile necesare pentru clarificarea situației acesteia și reintegrarea ei în centrul de protecție, conform procedurilor legale. Se va colabora cu reprezentanții instituției unde fata este ocrotită, pentru a investiga motivele plecării și pentru a asigura prevenirea unor situații similare în viitor”, transmite IPJ Covasna, potrivit covasnamedia.ro.

