
Articol al PSDI Brașov
Liderul filialei Brașov a Partidului Social Democrat Independent, Cornel Comșa, face o analiză profundă a similitudinilor dintre cariera fostului și viitorului președinte american, Donald Trump și cea a candidatului sprijinit în alegerile prezidențiale de PSDI Brașov, Mircea Geoană. Comșa spune că destinele politice ale celor doi sunt paralele:
„Sunt foarte multe similitudini între destinul politic al lui Donald Trump și destinul politic al lui Mircea Geoană. Amândoi au câștigat alegerile, Trump a câștigat în 2020, dar a fost furat peste noapte. Mircea Geoană a câștigat în 2009, dar a fost furat peste noapte. Amândoi au fost marginalizați, au fost atacați prin mijloace mass-media, prin mijloace de partid, de proprii lor colegi de partid. Trump a ajuns până acolo încât a fost acuzat, condamnat chiar și a supraviețuit chiar unei tentative de asasinat”, spune Cornel Comșa, într-un material video.
„Și totuși, Donald Trump a reușit”
„Există acest narativ în care anul 2024 ar fi anul independenților. Deși sunt parte a unui partid care se numește Partidul Social Democrat Independent, în ceea ce privește prezidențialele, sper să nu fie considerată o blasfemie, dar cred că anul 2024, pentru mulți președinți în întreaga lume, este anul întoarcerii din morți.
Donald Trump a supraviețuit unei tentative de asasinat, era cât pe ce să nu poate să-și ducă la capăt campania prezidențială a supraviețuit tuturor atacurilor globaliștilor, atacurilor mass-media, miliardelor de dolari care s-au băgat pentru ca acest om să nu ajungă la Casa Albă. Și totuși, Donald Trump a reușit!”, analizează președintele PSDI Brașov, Cornel Comșa.
„Geoană a fost îndepărtat de noua clică din PSD”
Liderul PSDI Brașov, Cornel Comșa, spune că datorită spijinului american, Mircea Geoană a ajuns să reprezinte România la cel mai înalt nivel:
„Mircea Geană, în 2015 a fost îndepărtat din noua clică din PSD care a preluat partidul. A fost ostracizat de Dragnea, Ponta, Oprea și doar datorită ajutorului americanilor, care au văzut în el calitatea umană, calitatea profesională și leadership-ul pe care poate să-l aducă în Alianța Nord-Atlantică, a ajuns să reprezinte România la cel mai înalt nivel, la vârful NATO pentru aproape 5 ani”, susține președintele Partidului Social Democrat Independent Brașov, Cornel Comșa
Analiza completă, în materialul video de mai jos:
CMF11240084

