
Zilele viitoare, Caravana „Europa FM-Parte din viața ta” va ajunge vineri și la Brașov pentru a descoperi, împreună cu ascultătorii, cele mai frumoase povești locale și pentru a-i cunoaște pe oamenii care le creează.
Astfel, vineri, postul de radio le dă întâlnire ascultătorilor din Brașov, la AFI Mall, pentru o ediție specială „Drum cu prioritate” și super concerte Bere Gratis și Proconsul.
Evenimente locale care au căpătat notorietate națională și internațională, business-uri de sucess, obiective turistice din zonă care nu pot fi ratate atunci când ajungi în Brasov, toate acestea vor fi prezentate de invitații speciali ai lui Denis Ciulinaru în „Drum cu prioritate”, între 14.30 și 18.00, o ediție specială transmisă live din Afi Brașov. Seara se va încheia cu concertele a două dintre cele mai iubite trupe: Bere Gratis și Proconsul.
Următoarea destinație a Caravanei “Europa FM-Parte din viața ta” va fi pe 30 noiembrie la Alba Iulia, unde va da startul sărbătorii organizate cu ocazia Zilei Naționale a României.

