
Miercuri seara în jurul orei 20:00, polițiștii brașoveni au fost sesizați că, în timp ce se afla la locul de muncă, (un magazin de pe strada Lungă din municipiul Brașov), un bărbat a fost amenințat cu acte de violență de către alte trei persoane, pe care le-a surprins în timp ce sustrăgeau produse din magazin.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat doi bărbați, în vârstă de 26 și 38 de ani, care au sustras, fiecare, câte o sticlă de băuturi alcoolice și au încercat să părăsească magazinul fără a achita contravaloarea acestora. Hoții au fost observați și abordați de vânzător, dar în apărarea lor a sărit o a treia persoană, respectiv un bărbat în vârstă de 27 de ani, care, pentru a asigura scăparea celorlalți doi bărbați, l-a amenințat pe vânzător cu un cuțit.
Cei trei bărbați au fost depistați de polițiștii brașoveni și conduși la sediul unității. După administrarea probatoriului, doi dintre aceștia, suspectați de comiterea infracțiunii de “tâlhărie calificată”, au fost reținuți și introduși în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore, iar unul dintre bărbați este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de “furt calificat”.
Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de cei doi tâlhari, iar cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se dispune măsurile legale la finalizarea anchetei.


Un comentariu
Bravo mancatori de pensii speciale daca atacul cu cutit nu mai reprezinta un pericol sa-i inchideti macar 30 de zile asta reprezinta incurajarea talhariei.Cine protejeaza societatea de acesti talhari daca judecatori le arata clementa?