
Primăria Brașov a dat în judecată, la începutul acestei luni, compania RIAL SRL, firma care administrează activul imobiliar al orașului, solicitându-i plata a 1,077 milioane de lei. Practic, compania trebuie să achite bugetului municipal jumătate din sumele încasate din chirii. RIAL SRL este o firmă a municipiului Brașov, condusă de Elena Buga Chirilă, manager care a dispus închirierea unei locuințe de serviciu cu chirie zero lei, deși salariul său lunar este de peste 30.000 de lei. De notat că Elena Buga este și candidat la un fotoliu de deputat din partea Uniunii Salvați România.
Somația fusese emisă de Primăria Brașov pe 31 iulie 2024, în timpul mandatului lui Allen Coliban, protectorul directorului general al RIAL SRL. În luna septembrie, conducerea RIAL SRL a solicitat Primăriei Brașov eșalonarea datoriei pe o perioadă de 15 luni, „având în vedere că ne aflăm în imposibilitatea achitării integrale și imediate a acestora în următoarea perioadă”.
„Menționăm că în perioada ianuarie – iunie 2024, suma facturată de către societatea noastră, inclusiv TVA, a fost de 6,162 milioane de lei, sumă care nu a fost până la această dată încasată integral, având în vedere că sunt în derulare procese intentate de către societate la Judecătoria Brașov împotriva celor care nu și-au respectat prevederile contractelor de închiriere în vigoare la această dată, dar și așa chiar media lunară pentru primele șase luni ale acestui an a veniturilor facturate de către societate este de 1,027 milioane lei. Lunar, pentru această perioadă, media cheltuielilor de natură salarială a contribuțiilor aferente și a TVA-ului datorat a fost de 840.116 lei. Media diferenței lunare rămase în urma acestui calcul este de 186.900 lei, adică 1,121 milioane lei pentru cele șase luni din care pentru unul din dosarele execuționale și, anume, dosar 47/2024 al executorului judecătoresc S.E. Dincă este instituită o poprire în sumă de 798.894,02 lei, sumă ce se află deja în conturile executorului judecătoresc mai sus menționat. Diferența de 322.451 lei a fost împărțită între alte executări silite instituite și, doar în mică măsură , pentru plata unor furnizori. La data prezentei, societatea înregistrează plăți restante către furnizori în sumă totală de 739.992, 80 lei”, se arată în solicitarea semnată de șefa Elena Buga Chirilă, care, reamintim, are un salariu lunar de peste 30.000 de lei, dar care dorește o locuință gratis, deși performanțele societății vorbesc de la sine.

