
Sursa foto: Fanatik
Situată lângă Valea Prahovei, stațiunea Timișu de Sus, care se găsește aproape de Valea Prahovei, a renăscut din propria cenușă cu ajutorul investițiilor. Stațiunea aparține din punct de vedere administrativ de stațiunea Predeal, fiind situată la o altitudine de 800-850 de metri, între Masivul Postăvarul la nord, Masivul Piatra Craiului la est și Platforma Predealului la sud-vest, în depresiunea care îi poartă și numele. E la o distanță de 18 km de orașul Brașov și la 4 km de Predeal.
Stațiunea atrage oameni care adoră să se plimbe în natură, dar și pe cei pasionați de trasee montane. De aici pleacă mai multe trasee montane de mare inters. Turiștii care ajung în Timișu de Sus pot observa Masivul Piatra Mare. În plus, călătorii se pot bucura de Cheile Râșnoavei prin Valea Cerbului, Cascada Tamina și Peștera de Gheață. Totodată, pot vizita Cabana Cheia din Masivul Postăvarul, Biserica de lemn în stil maramureșean și Mănăstirea romano-catolică Congregatio Jesus.
Destinația este ideală pentru persoanele care doresc să facă cure medicale. Locul este recomandat în tratamentul afecțiunilor căilor respiratorii, stărilor de debilitate, tratarea nevrozelor astenice, rahitism și surmenaj, scrie fanatik.ro.
Timișu de Sus va fi în centrul atenției în sezonul rece pentru că de la 1 decembrie 2024 se deschide un parc tematic. Satul lui Moș Crăciun din Negrești, județul Neamț, se mută în această stațiune.
„După 3 ani de poveste am luat o decizie: mutăm Satul în inima României, la cererea publicului, într-o locație mai accesibilă pentru toată țara. Am ales varianta ideală – Centrul Țării, în Predeal, pe DN1.
Pentru dragii noștri vizitatori din zona Moldovei – nu vă întristați! Acum aveți șansa să vizitați munții din centrul țării și să descoperiți o variantă nouă și extinsă a Satului lui Moș Crăciun.
Am lăsat în urmă un sat de poveste, dar am pregătit pentru voi unul și mai spectaculos”, este anunțul de pe Facebook.
Stațiunea Timișu de Sus, locuită din cele mai vechi timpuri
Stațiunea Timișu de Sus era cunoscută odinioară drept Vama Timiș. Conform cazaretransilvania.ro, localitatea din județul Brașov a avut până în anul 1918 un punct de trecere a frontierei Timiș-Predeal, între Austro-Ungaria și Regatul României.
Informațiile furnizate de istorici spun că zona a fost locuită din cele mai vechi timpuri. Acest lucru a fost confirmat de săpăturile arheologice care au demonstrat că au existat oameni care au stat în această regiune.
Într-o pădure situată la o altitudine de 800 de metri, lângă Timișu de Sus, s-a descoperit o cetate cu șanț, berma, zid și bastion. Arheologicii care au fost prezenți la această descoperire, în 2007, spun că cetatea datează din epoca medievală.
Satul a aparținut Comitatului Brașov din Regatul Ungariei încă din anul 1876, apartenență care s-a încheiat în 1920, odată cu semnarea Tratatului de la Trianon. Acest tratat prevedea stabilirea frontierelor Ungariei cu vecinii săi.
Mai târziu, în perioada interbelică localitatea a aparținut administrativ-teritorial de județul Brașov. În prezent, turiștii care vor să se destindă în această regiune au parte de hoteluri, vile și pensiuni agroturistice.


Un comentariu
Va rog sa veniți cu detalii suplimentare privind serviciile medicale prezentate.