
Lucrările de reabilitare a rețelei de alimentare cu apă de pe strada Panselelor continuă. Următoarea etapă presupune subtraversarea străzii Carpaților, iar apoi vor fi executate cuplări de conducte.
Astfel, aceste lucrări vor începe mâine, de la ora 08:30 și vor dura până joi. În fiecare zi, se va lucra între orele 8.30 și 16.30.
Potrivit reprezentanților Companiei Apa Brașov, pentru ca acestea să se poată desfășura eficient și rapid, este nevoie ca traficul să fie restricționat, pe câte o bandă de circulație pe fiecare sens, pe strada Carpaților. „De asemenea, pe strada Panselelor vor fi amplasate mijloace de semnalizare și garduri de delimitare. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat tuturor locuitorilor din zonă, precum si participanților la trafic”, a precizat Alina Bălătescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Apa Brașov.

