
Oferta de case, vile sau conace vechi restaurate și incluse în circuitul turistic, de la noi din țară, este foarte vastă, așa c-am redus căutările la zona de munte și la Transilvania, cele mai populare în anotimpurile reci și nu numai. Am găsit multă culoare, multă istorie, mult bun gust și, în același timp, confortul zilelor noastre în aceste vile readuse la viață ca pe vremurile lor bune, de odinioară.
Vila Sonja, Predeal
Vila Sonja a fost construită în anul 1937 pentru Generalul Cartianu, care o folosea ca reședință de vacanță. Acoperișul ei deosebit și fațada din lemn, sunt doar câteva dintre detaliile care aduc aminte de anii monarhiei. Noi îi spunem vilă, dar pare un adevărat palat, deși este împărțită doar în trei dormitoare și patru băi.
Aerul vintage îl dau acele piese grele de mobilier, foarte elegante și păstrate ca atare, care îmbracă încăperile generoase ale vilei cu tavan înalt și ferestre generoase, astfel încât peisajul montan să te învăluie în timp ce tu te relaxezi, în interior, la căldură.
Vila Katharina, Brașov
Am găsit această bijuterie arhitecturală din secolul 18, restaurată fidel până la cele mai mici detalii ale zugrăvelii inițiale și readusă la viață sub formă unui hotel boutique. Cele trei camere ale hotelului sunt amenajate în stil Art Deco și Biedermeier. Atmosfera sofisticată stă în detalii și decor: lampadare cu cristale și lumânări, pereți îmbrăcați în tablouri, ceasuri și obiecte antice. În plus, micul dejun este servit într-un decor la fel de opulent: în argintării și porțelanuri, pe fețe de masă cu dantelă și apretate.
Numele vilei este dat de o frumoasă localnică, Katharina, despre care legenda spune că a fost singura femeie care a topit inima sângerosului Vlad Țepeș și care-a locuit chiar pe strada pe care se află hotelul de azi.
Citiți mai multe detalii, pe lovedeco.ro.


