
Show-uri de lasere la Brașov cu prilejul aprinderii luminițelor Crăciunului, de Ziua Națională, dar și la trecerea în noul an. Cât va plăti Primăria pentru spectacolele luminoase
Primăria Brașov a decis ca sărbătorile de iarnă să fie unele mai speciale, iar tradiționalele artificii, vehement criticate, să fie înlocuite de spectacole de lasere, cum, s-a mai întâmplat și cu alte ocazii.
Planul edililor este de a avea trei astfel de show-uri, respectiv în seara zilei de 29 noiembrie, când se va aprinde iluminatul festiv de pe străzi și se va deschide Târgul de Crăciun din Piața Sfatului, cu ocazia Zilei Naționale a României, dar și în noaptea de Revelion, când în Piața Sfatului este planificată și organizarea unei petreceri.
Pentru proiecțiile cu laser, Primăria ar urma să achite firmei brașovene Advertigo SRL suma de 75.000 de lei în conformitate cu contractul de atribuire postat pe platforma de licitații publice.

